Laura Maria Cojocaru Psihoterapeut si Trainer NLP

V-ați întrebat vreodată de ce gândim și acționăm într-un anumit fel sau altul?
Ne naștem cu un anumit temperament, o structură genetică și o rețea neurologică. Factorii externi, cum ar fi cultura și statutul socio-economic, au o influență extraordinară asupra noastră.
Un alt factor care ne modelează sunt oamenii cu care am interacționat și interacționăm de-a lungul vieții. Având în vedere acest lucru, reflectând în urmă asupra celor care au influențat persoana care am devenit, putem lua o decizie mai conștientă cu privire la influențele pe care dorim să le lăsăm să ne modeleze personalitatea și luarea deciziilor în viață, de acum înainte.
Relațiile afectează modul în care relaționăm cu noi înșine, cu ceilalți și cu lumea din jurul nostru. Experiențele din copilărie, atât în nucleul familial, cât și în afara lui, sunt adesea fundamentale. De asemenea, experiențele mai recente cu ei continuă să fie adesea influente.
Alți oameni care pot avea un impact de durată sunt: colegii de școală sau job, prietenii, cei ce aparțin culturii orașului și a țării în care stăm sau chiar străinii. Pentru orice relație, influența poate fi pozitivă, negativă sau o combinație a celor două.

Ești genul de persoană care se lasă ușor influențată de alții? Ești de acord obiceiurile grupului doar pentru a păstra pacea sau doar pentru a face parte dintr-un grup?
Dacă da, asta înseamnă că nu ești cu adevărat sincer cu tine însuți. Nu permiți personalității, gândurilor și sentimentelor tale să iasă la iveală.
De multe ori este mai dificil să fii privit ca persoana deschisă sau cea care are un punct de vedere diferit. Dacă vrei să devii stăpânul propriei persoane, acesta este un pas pe care va fi nevoie să-l faci la un moment dat în viața ta. Atunci când discuți un subiect despre care ai opinii puternice, nu este nimic greșit în a-ți exprima gândurile și sentimentele pe această temă, chiar dacă alții nu sunt de acord cu părerile tale. Este sănătos să ai încredere să-ți arăți sentimentele. Nu este întotdeauna ușor, dar dacă vrei să trăiești o viață fericită și sănătoasă, este necesar să fii autentic.
Este nevoie de încredere pentru a fi cel care este în opoziție. Este mult mai ușor să taci sau să dai din cap în semn de acord. Este nevoie de curaj să vorbești, dar atunci când o faci, te vei simți atât de mândru de tine pentru că faci asta! Deși este relativ ușor să permiți altora să te influențeze, nu tot timpul este util să faci asta tot timpul.
Pentru a ieși din acest scenariu, este necesar să te înconjori de oameni care sunt deschiși, cărora le place să fie ei înșiși. Aceasta ar putea fi: să te îmbraci așa cum vrei, să ai opinii diferite sau să mănânci doar anumite alimente etc., să fumezi sau nu, să-ți placă mai mult vacanțele active etc. Nimeni nu are dreptul să te judece pentru unicitatea ta! Ar fi de preferat ca ei să aprecieze că acțiunile tale sunt doar o extensie a adevărului tău.

Cum poți reduce influența celorlați asupra ta.
Întotdeauna vor exista momente în care alții vor avea o influență pozitivă asupra gândurilor și sentimentelor tale. Este în regulă când este util, plăcut, sănătos, dar dacă ești influențat să gândești, să spui sau să faci lucruri cu care nu ești de acord și îți alterează starea de bine, este important să acționezi.

1. Explorează-ți gândurile și sentimentele pentru a înțelege din ce motiv gândești într-un anumit mod. Când vine vorba de subiecte de care îți pasă, este imperativ să fii pe deplin conștient de propriile gânduri și sentimente. Fă-ți timp să reflectezi asupra problemelor care te preocupă.

Ca ființe umane, ne dorim în mod natural să fim pe placul oamenilor, așa că acordăm o prea mare atenție gândurilor, opiniilor și intereselor lor în detrimentul a ceea ce este specific și potrivit nouă înșine. Consecința acestui lucru este că nu acordăm suficientă atenție propriilor noastre gânduri, opinii și interese. Este ușor să fii influențat de alții atunci când nu știi ce este important pentru tine.

Odată cu creșterea continuă în media, social media, marketing și publicitate, suntem mereu bombardați cu mesaje de la alții, spunându-ne ce ar trebui să fie important pentru noi.

Dacă nu îți faci timp să te înțelegi pe tine însuți, vei fi mereu la cheremul celorlalți și vei fi influențat mereu de ceea ce vor ei să faci, să spui sau cum sa acționezi.

Cea mai importantă relație a ta, e bine să fie cu tine însuți. Când se întâmplă acest lucru, ești mai puțin vulnerabil la influența celorlalți.

2. Păstrează un jurnal. Te poate ajuta să te gândești la lucrurile care sunt cu adevărat importante pentru tine. În fiecare zi, poți scrie despre ceea ce ai în minte și despre ce simți în legătură cu asta. Când notezi aceste lucruri, te obligă să te gândești bine la ele. Nu trebuie să evaluezi și să judeci în timp ce scrii, doar scrie tot ce îți trece prin minte.

În curând vei descoperi că perspectiva ta asupra fiecărui subiect devine mai clară și, pe măsură ce se întâmplă, devine mai dificil pentru alții să-ți influențeze gândirea fără un argument coerent și convingător. Păstrarea unui jurnal este puternică, deoarece este un proces meditativ. Este nevoie să blochezi lumea exterioară și să privești în interior. Pe măsură ce o faci, obții o mai bună înțelegere despre tine însuți și ești mai capabil să te gândești la problemele și provocările cu care te confrunți. Când te-ai gândit bine la părerea ta, ești mai puțin susceptibil la influența celorlalți, deoarece ți-ai luat în considerare propriile opinii.

3. Exersează să spui „NU”. În ciuda faptului că este alcătuit din doar două litere, mulți oameni consideră că „NU” este cel mai dificil cuvânt din lume de spus. Acest lucru se întâmplă de obicei pentru că ei spun atât de rar „NU” celorlalți din teama de a nu supăra, de a nu pierde ceva, de a nu greși cumva. Dacă nu o spui atunci când este nevoie, atunci le dai altora control asupra vieții tale, asupra deciziilor tale și asupra timpului tău!

Cu cât devii mai obișnuit să rostești acest cuvânt, cu atât îți va fi ușor să te susții și să o spui atunci când apare ceva important. Ideea nu este să ignori în totalitate ce spun ceilalți și părerile lor, dar adăugarea cuvântului „NU” la vocabularul tău atunci când este depre starea ta de bine și valorile importante pentru tine, va avea un efect pozitiv asupra încrederii tale, asupra gestionării timpului și nu numai.

A spune „NU” nu înseamnă să fii nepoliticos sau egoist. Este vorba despre faptul că este necesar să realizezi că ești aici pentru a-ți trăi propria viață și este extrem de important să te pui în fruntea și în centrul propriei vieți. Este necesar să spui „NU” priorităților altora, ca să le poți spune „DA” celor personale, importante pentru tine și pentru starea ta de bine.

4. Renunță la a te scuza sau justifica atunci când: ai o nevoie, nu vrei să-ți încalci principiile și valorile, ai o opinie diferită și, mai ales când, în mod dovedibil, ai dreptate! Ar fi o lume incredibil de plictisitoare dacă am fi mereu de acord unul cu celălalt. Dacă nu ești de acord cu ceilalți, acest lucru este perfect acceptabil. Nu este logic să te scuzi sau să te justifici pentru că ai pur și simplu o opinie diferită.

Ceilalți ar fi bine să fie capabili să accepte că ești diferit și, dacă nu pot face asta, atunci problema este a lor, nu a ta. Când cineva refuză să accepte că nu ești de acord, nu este un semn al unei probleme cu tine. În general, este un semn al propriei lor nesiguranțe.

Gândește-te la asta un minut. Dacă ești în siguranță în propriile opinii; ar trebui să conteze că altcineva nu este de acord cu tine? Desigur că nu. Lumea nu este doar în alb-negru, majoritatea ”nuanțelor” vieții sunt ”griuri”. De obicei, există mai multe moduri corecte și mai multe moduri greșite cu privire la ceva. Deci, nu îți face griji pentru dezacord. În schimb, respectă faptul că tu și persoana cu care nu ești de acord aveți onestitatea și deschiderea de a vă exprima propriile opinii. Este important să îți păstrezi același standard, adică dacă cineva nu este de acord cu tine. De asemenea, nu ar fi firesc să îi ceri să-și scuze opinia diferită.

5. Alege-ți prietenii cu atenție. Există oameni în acest context care vor încerca întotdeauna să te preseze să fii de acord cu tot ce spun ei. Se vor strădui să te facă să te simți vinovat pentru că ai îndrăzneala de a exprima un punct de vedere alternativ. Acești oameni provoacă mai multe dureri de cap decât poate suporta orice persoană sănătoasă.

Ei iubesc sunetul propriei voci și au puțin, dacă este ceva, de oferit unei relații reciproc avantajoase. Chiar nu vrei ca astfel de oameni să îți fie prieteni sau colegi. Alternativ, există mulți oameni care vor fi întotdeauna încântați să îți audă părerea, chiar dacă nu sunt tot timpul de acord cu ea. Îți vor prețui gândurile, valorile și credințe și vor fi de fapt mai fericiți atunci când te ții de ceea ce crezi, mai degrabă decât să cauți un acord de dragul liniștii lor.

Nu numai că acești oameni sunt prieteni sau colegi mai buni; de asemenea, vor fi și un bun model de urmat. Nimeni nu are dreptul să te preseze sau să exercite o influență nedorită asupra ta. E bine să îndepărtezi acești oameni din viață și, în schimb, să te concentrezi asupra tuturor oamenilor grozavi care ar fi mai mult decât fericiți să facă parte din viața ta.

6. Ripostează – ia atitudine. Este inacceptabil când cineva încearcă să te preseze să-ți schimbi punctul de vedere.

Ar trebui să te simți liber să ripostezi, să iei atitudine si să le răspunzi: „Vrei doar să fiu de acord cu tine, dar în această situație nu pot face acest lucru”. Există o șansă să-și dea seama că au depășit limita și acest lucru îi va trezi la realitate. Sau nu, dar nu mai este treaba ta.

Există unii oameni care vor încerca să te preseze să fii de acord cu ei, deoarece cred sau speră că ești „ușor de influențat”. Ei cred că pot să te conducă și să te manipuleze. Când iei atitudine, vor încerca și mai asiduu să facă presiuni, însă, dacă-ți dezvolți o atitudine asertivă, nu vor avea de ales și vor aplica abordarea lor lipsită de respect în altă parte.

Poate fi foarte dificil să vorbești cu cei care te presează să fii de acord cu ei. Dar, odată ce începi să vorbești pentru tine, vei descoperi că acești oameni fie dau înapoi și te tratează cu respectul pe care îl meriți, fie dispar din viața ta.

Concluzii
Așadar, dacă simți că nu îți trăiești viața așa cum ți-a fost menit să o faci, nu mai permite altora să ia decizii pentru tine sau să te influențeze!
Ia atitudine și susține-ti propriile convingeri și păreri!
Alege-ți propria cale și fii pregătit să accepți orice consecință, bună sau rea pe care aceasta le-ar putea implica.
Poți fi persoana care îți dorești cu adevărat să fii luând măsuri, începând de astăzi. Acest lucru necesită să devii mai conștient de cine ești, de ce crezi, de convingerile și de capacitățile tale. Apoi este bine să înveți să-ți exprimi și să-ți aperi poziția.
Când o faci, ești mult mai fericit și mai concentrat pe crearea vieții pe care ți-o dorești.

Mulți oameni confundă intuiția cu frica și instinctul, dar cele trei sunt foarte diferite.
Da, toate trei pot stimula acțiunea, dar acțiunile stimulate de frică și instinct nu te conduc în direcția corectă la fel de sigur ca intuiția. De aceea, a putea face distincția între cele trei este o parte importantă a perfecționării abilităților intuitive.
Deciziile luate din frică sunt adesea reacții neclintite la un eveniment sau o situație. Deși frica este un răspuns adecvat în situațiile în care te confrunți cu o amenințare reală, mediul nostru este atât de cufundat în mesaje bazate pe frică, încât totul pare amenințător în zilele noastre, chiar și atunci când nu este.

Mesajele bazate pe frică sunt, în general, critice la adresa noastră și a convingerilor noastre de bază și ne influențează moralul sau încrederea. În acest tip de mediu, este ușor să credem că suntem ghidați de intuiție atunci când reacționăm cu adevărat la frica pe care o detectăm din mass-media, mediul nostru de lucru (care este probabil axat pe supraviețuire) sau la noi înșine (temerile legate de securitatea personală sau financiară).
În schimb, intuiția aduce un sentiment calm și pașnic chiar și atunci când ne alertează asupra unor evenimente iminente. Adesea, implică imagini și senzații fizice pentru a clarifica ideea.

Trusa cu instrumente a intuiției conține câteva elemente semnificative:
• Sentimente intestinale: Acestea sunt literalmente simțite în intestin. Ele ne avertizează față de ceva la care trebuie să fim foarte atenți.
• Semnale „roșii”, de avertizare emoțională: aproape toți am experimentat aceste semnale de avertizare. Ele nu ne spun că ne așteaptă un pericol iminent după colț, dar ne spun că nu mergem pe calea cea bună.

Instinctul este asociat cu modele comportamentale prestabilite pe care ne bazăm pentru a ne menține în siguranță; și se referă la modul de gândire în termeni de luptă sau fugă. Sentimentul intestinal este un semnal visceral că ceva este sau nu este în regulă. Nu vrei să ignori niciunul din aceste semnale. În scopul de a înțelege modul de luare a deciziilor, este necesar să luăm în considerare atât instinctul, cât și sentimentele ca parte din trusa de instrumente a intuiției.

Într-o cultură care prosperă pe frică și tinde să distrugă intuiția, cum ne putem da seama că sentimentul de pericol pe care îl simțim vine mai degrabă din intuiție decât din frică?

Pentru a ne consolida sistemul de apărare împotriva luării deciziilor bazate pe frică, este necesar să aplicăm aceste strategii:
• Pune-ți cele mai mari temeri ”pe masă”, unde nu se pot ascunde. Întreabă-te: „Ce se poate întâmpla rău dacă iau această decizie?” Uneori, de ceea ce te temi... s-a întâmplat deja în trecutul tău, așa că acum poți decide mai obiectiv dacă frica ta deține puterea sau tu pe măsură ce mergi înainte.
• Identifică sursa fricii tale. Începi să observi sursa fricii, lucrul care te pune în alerta de luptă sau fugă. Întreabă-te: „De ce mă tem?”. Procedând astfel, separi frica irațională de un posibil risc pe care îl poți aborda. Frica își pierde puterea asupra ta.
• Îndepărtează-te de mediu pentru a câștiga perspectivă.Mergi la o plimbare, ascultă muzică clasică sau fă orice altceva care te relaxează, astfel încât undele cerebrale să se poată muta într-o stare relaxată, sursa gândirii creative.

Intuiție vs Instinct
Deși cuvintele intuiție și instinct par identice pentru majoritatea oamenilor, nu se referă la același lucru, deoarece există o diferență între ele.
Intuiția este capacitatea noastră de a înțelege sau de a cunoaște ceva fără raționament conștient. Este atunci când simțim că știm ce este pe cale să se întâmple sau ce să facem fără să ne bazăm pe fapte reale.
Instinctul este ceva diferit de intuiție. Este o tendință înnăscută. Instinctul este reacția noastră naturală; se întâmplă fără să ne gândim. Este mai mult o abilitate, spre deosebire de intuiție. Aceasta este principala diferență dintre intuiție și instinct.

Ce este Intuiția?
Intuiția este capacitatea de a înțelege sau de a cunoaște ceva fără raționament conștient. Este similar cu o perspectivă pe care o avem cu privire la o problemă. De exemplu, ați simțit că ceva nu este în regulă sau că ceva rău este pe cale să se întâmple fără a vă baza pe fapte concrete? Acest lucru se datorează intuiției noastre. Nu avem fapte reale sau o gândire rațională pentru sentimentul nostru, dar simțim că este corect.
Când intuiția vine în joc, nu analizăm situația. De asemenea, nu cântărim argumentele pro și contra, doar știm. De exemplu, înainte de a lua o decizie, oamenii o abordează în diferite moduri, se gândesc. Încearcă să elaboreze cel mai bun mod de a face ceva, verifică avantajele și dezavantajele. Cu toate acestea, cu intuiție, nu avem suficiente informații pentru a ne raționaliza decizia sau gândul. Este ca și cum individul poate vedea dincolo de ceea ce i se „prezintă”.

Ce este instinctul?
Instinctul se referă la o tendință înnăscută. Este o abilitate naturală. Instinctul nu este ceva ce am învățat, este un răspuns natural. De exemplu, să ne imaginăm că vedem cum un vehicul vine cu viteză mare spre noi. Ne dăm din drum, ne ferim, în mod natural. Într-o astfel de situație, cu greu ai timp suficient să te gândești, dar răspunzi automat. Asta din cauza instinctului nostru.

Spre deosebire de intuiție care este un gând, instinctul este cel mai mult un comportament sau o acțiune. De exemplu, dacă o minge vine în direcția ta, încerci instinctiv fie să o prinzi, fie să te îndepărtezi, astfel încât să nu te lovească. Nu ai timp să te gândești dacă ar trebui să te îndepărtezi sau să prinzi mingea. În câteva secunde, acționezi în funcție de asta. În psihologie, vorbim de două concepte: lupta și fuga. Fuga este atunci când individul se îndepărtează de situație; lupta este atunci când individul se confruntă cu situația, sau în acest caz prinde mingea. Acest lucru se întâmplă într-o perioadă foarte scurtă de timp.
După cum puteți vedea, intuiția este diferită de instinct. Este un gând și nu un răspuns sau o acțiune automată.

Care este diferența dintre instinct și intuiție?

Definiții ale instinctului și intuiției:
Intuiția: Intuiția este capacitatea de a înțelege sau de a cunoaște ceva fără raționament conștient.
Instinctul: Instinctul se referă la o tendință înnăscută.

Instinct vs intuiție:
Gând și reacție:
Intuiția: intuiția nu este o reacție; este o perspectivă sau un gând rapid.
Instinctul: instinctul este o reacție naturală, nu un gând; raspunzi automat la o situatie, fără să ai timp să te gândești.

Natură:
Intuiția: intuiția este atunci când individul vede ceva dincolo de ceea ce este prezentat.
Instinctul: vedem doar evidența.

Fapte:
Intuiție: în intuiție, individul ajunge la o decizie fără fapte.
Instinct: în instinct, individul răspunde automat la fapte/situații.

Este important să nu confundăm instinctul cu intuiția. Instinctul este un impuls. Intuiția este o înțelegere. Un instinct de a acționa versus o înțelegere a faptului dacă e nevoie să acționăm.
Intuiția încorporează logica, emoția și instinctul și este instrumentul nostru suprem de supraviețuire și succes.
Deciziile intuitive sunt luate în timp util și sunt întotdeauna decizia potrivită pentru momentul respectiv.
Factorii de decizie emoționali și logici îi numesc pe acești oameni norocoși, dar a lua decizii intuitive nu este noroc - este o abilitate pe care o putem cultiva.
Intuiția ne va spune dacă este timpul să cumpără o casă sau să ne îndrăgostim.
E suficient doar să înlăturăm toată logica înfricoșătoare și emoția țipătoare, astfel încât să putem asculta instrucțiunile intuitive.

Oricât de curios ar părea, copacii sunt ființe relaționale. Aceștia au nevoie de o multitudine de alte organisme vii pentru a-și continua viața, pentru a crește, pentru a se reproduce.Acestea se lipesc de rădăcinile copacilor și extind sistemele de rădăcini pentru a le ajuta să extragă apa și nutrienții din sol și să le transmită la cele mai înalte frunze.

În „Viața secretă a copacilor”, Wohlleben explorează aspecte atât de fascinante ale comunicării arboricole, cum ar fi modul în care copacii transmit înțelepciunea către generația următoare prin semințele lor, ceea ce îi face să trăiască atât de mult și să-și dezvolte modul în care ocupă teritoriile.

Relația dintre oameni și copaci este atât de specială și importantă, aceștia având mult mai multe lucruri în comun decât cunoaștem (sau dăm importanță) mulți dintre noi. Aces aspect include faptul că atât oamenii, cât și copacii conțin în mare parte apă, împărtășim caracteristici fizice similare și fiecare dintre noi este complet unic. În plus, oamenii și copacii sunt interdependenți – noi inspirăm oxigen și expirăm dioxid de carbon, în timp ce copacii iau dioxid de carbon și eliberează oxigen.

De ce sunt copacii ființe sociale? De ce împart hrana cu propria specie și, uneori, ajung chiar atât de departe încât să-și hrănească ”concurenții”?

Motivele sunt aceleași ca și pentru comunitățile umane: există avantaje în a lucra împreună. Un copac nu este o pădure. Pe cont propriu, un copac nu poate stabili un climat local consistent. Este la cheremul vântului și al vremii. Dar împreună, mulți copaci creează un ecosistem care moderează extremele de căldură și frig, stochează multă apă și generează multă umiditate. Și în acest mediu protejat, copacii pot trăi până la vârste foarte mari. Pentru a ajunge la acest punct, comunitatea trebuie să rămână intactă, indiferent de situație. Dacă fiecare copac s-ar adapta numai pentru el însuși, atunci mulți dintre ei nu ar ajunge niciodată la bătrânețe.
Uscările regulate ale unora ar duce la multe goluri mari în zona respectivă, ceea ce ar face mai ușor ca furtunile să pătrundă în pădure și să smulgă mai mulți copaci. Căldura verii ar ajunge la ”podeaua” pădurii și i-ar usca. Fiecare copac ar avea de suferit.

OAMENII ȘI COPACII - SIMILARITĂȚI

1. Caracteristici fizice

Oamenii și copacii, stau în poziție verticală, cu o coroană în vârf și membre care decurg dintr-un trunchi central. În plus, modelul de ramificare tubulară al plămânilor noștri seamănă cu sistemul radicular al multor copaci.

2. Unicitate și frumusețe

Fiecare om și fiecare copac este unic și nu există doi care să fie exact la fel. La copaci culorile pot varia, ramurile pot crește și se pot îndoi în unghiuri diferite, iar mugurii și florile apar în locuri diferite.
La fel ca oamenii, copacii au rate de creștere diferite, cu variații în înălțime și volum. Unii cresc înalți, în timp ce alții sunt scunzi. Unii rămân subțiri, iar alții cresc mai groși. Unicitatea și diversitatea evidente atât la copaci, cât și la oameni ajută la transformarea lumii într-un loc mai interesant și mai frumos!

3. Dependența de apă

Atât oamenii, cât și copacii sunt formați în mare parte din apă și se bazează pe această resursă pentru a supraviețui. Majoritatea copacilor sunt formați din mai mult de 50% apă. În mod similar, o persoană adultă este formată din aproximativ 70% apă. Fără apă, viața nu ar fi posibilă nici pentru oameni, nici pentru copaci.

4. Încrederea în alții

Știați că există la fel de mulți microbi pe corpul uman ca și celule umane reale? Chiar dacă acești microbi nu fac parte din organism, ei îndeplinesc funcții importante pentru viața umană. La fel ca oamenii, copacii se bazează și ei pe alte organisme vii pentru supraviețuire și reproducere. De exemplu, mulți copaci se bazează pe anumite ciuperci pentru a se lipi de rădăcini și pentru a le permite să extragă suficientă apă din sol. În plus, mulți copaci și arbuști (inclusiv cireșul, caisul, vișinul, mărul. părul, prunul, printre alții) se bazează pe insecte polenizatoare pentru a schimba polenul din florile lor pentru a se regenera și reproduce.

5. Trăiesc în comunități

Potrivit unui articol din Smithsonian din martie 2018, cercetătorii au adunat dovezi care arată că copacii aceleiași specii sunt de fapt organisme comunale (cum ar fi oamenii) și pot chiar să formeze alianțe cu copacii din alte specii. Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că arborii pădurii au evoluat pentru a trăi în relații interdependente și de cooperare care sunt susținute de comunicare și o inteligență colectivă similară unei colonii de insecte sau unui oraș.

6. Relația simbiotică dintre oameni și copaci

Copacii și oamenii au o relație interdependentă. Un exemplu este că inspirăm oxigen și expirăm dioxid de carbon. Copacii, pe de altă parte, iau dioxid de carbon și eliberează oxigen în atmosferă. Rolul pe care îl joacă copacii în ecosistem este vital pentru viața umană și a altora ființe și organisme vii de pe pământ. În plus, copacii ne sprijină prin oferirea de umbră și adăpost, prevenirea eroziunii solului, servind drept scuturi de vânt, curățând apele subterane și furnizând hrană.

7. Copaci și simțul locului

Copacii ne conectează cu locul în care trăim. Ochii noștri sunt adesea atrași de copaci când ieșim în aer liber și ne pot servi drept repere și ne pot ajuta să ne găsim drumul. Mulți oameni își amintesc conștient sau subconștient un loc pe care l-au vizitat după tipul de copaci erau prezenți și pot avea un sentiment sau o amintire care le vină în minte când văd un copac.

CE AVEM DE ÎNVĂȚAT DE LA COPACI?

1. Acceptarea

a. propriei unicități
b. a importanței propriei existențe în univers, context, comunitate și a manifestării plenare a potențialului personal
c. vulnerabilității naturale ca formă de putere
d. ritmului diferit de creștere
e. vremurilor ”ploioase” (a provocărilor) ca potențial de creștere și pentru simțirea cu adevărat a bucuriei ”soarelui” (a reușitei, a stării de bine)
f. ritmicității anotimpurilor ca necesar de ”încărcare a bateriilor” (stagnările, pauzele, relaxarea pentru oameni)
g. desprinderii de trecut, de lucruri care nu mai au sens (frunzele, fructele care cad) și a bucuriei apariției noului (regenerarea)
h. responsabilității pentru propria creștere și a celor din jur

2. Flexibilitatea și adaptarea

a. mișcarea odată cu ”bătaia vântului” și revenirea în poziția verticală
b. ”împrietenirea” cu locul, situația și alte ”specii” (sau, în context uman, luarea în calcul a unor perspective diferite de ale noastre)

3. Lucrul în echipă și dăruirea/împărtășirea

a. ajutarea la nevoie a celor din jur, întelegând că, pe termen lung, acel ajutor se va întoarce la tine
b. aducerea de valoare în viețile celor din jur prin a fi ceea ce ești
c. înfrumusețarea vieților altora fără a aștepta nimic în schimb
d. îmbrățișarea (la propriu sau la figurat) pentru a dărui un strop de energie și iubire

4. Învățarea

a. răbdării de a crește
b. continuă pentru a ajunge mai mare, mai puternic, mai frumos
c. importanței trăirii clipei prezente
d. păstrării unei rezerve de energie în interiorul nostru, pe care s-o folosim ”iarna” (în situații mai dificile, mai solicitante)
e. privitului continuu către ”stele”, către creștere, către obiective mărețe
f. ieșirii din zona de confort, chiar și atunci când este ”soare” (copacul continuă să crească!)

5. Transformarea și creația

a. ia o parte din grijile, pesimismul, contextele neplăcute ție sau altora și transform-le în ”oxigen” (lecții de viață, energie pozitivă) și dăruiește-l mai departe
b. continuă să înflorești, să dai rod
c. compară-te doar cu tine însuți, cu propria ta creștere față de tine, cel de ieri

6. Recunoștința

a. amintește-ți de ”rădăcinile” tale și de ceea ce te-a format, crescut, hrănește în continuare – apa, soarele, pământul, comunitatea (părinții, strămoșii, vecinii, prietenii, profesorii etc., lecțiile învățate pe parcursul creșterii tale)
b. amintește-ți că, periodic, oricât de greu ar părea, al un moment dat, răsare din nou soarele

Persoanele care ne înconjoară joacă un rol foarte important în viața noastră. Partea bună rezidă din faptul că nu suntem toți la fel și, astfel, ne putem îmbunătăți continuu învățând unii de la alții. În fiecare etapă a vieții, fiecare dintre noi avem câte un dar de oferit celor din jur, fie el conștient sau nu. Unii oameni care trec prin viața noastră ne pot fi mentori, alții pot fi îndrumați de noi. Pe unii îi numim prieteni pentru că petrecem mult timp împreună și ne împărtășim secretele, alții au alte roluri față de noi: membrii familiei, partenerul/a de viață, colegul/a de școală sau de serviciu ș.a.m.d.

Când suntem copii credem că toți cei care intră în viața noastră vor rămâne pentru totdeauna și, o parte din noi, continuă mereu să-și dorească asta. Este firesc să ne dorim continuu feeedback-ul celorlalți legat de faptul că suntem bine așa cum suntem. Acest feedback înseamnă atenție, acceptare, iubire, prietenie, iertare, recunoștință, susținere emoțională. Acceptarea faptului că, totul în viață se schimbă, deci și noi și ceilalți, duce la o adaptare mai ușoară la transformări și la a înțelege că viața este o bucurie, o binecuvântare.

Roluri majore ale oamenilor în viața noastră:

1. Rolul convenabil
Rolul convenabil este ceva care funcționează bine pentru toți membrii unui grup și are ca scop socializarea pe același subiect de interes. Implicarea variază de la plăcerea momentului, până la o legătură mai profundă emoțional și situațional. Cei cu acest rol sunt cei pe care îi suni pentru un festival de muzică, cei pe care-i mobilizezi pentru a merge într-o excursie sau pentru o cafea în oraș. Este persoana pe o suni la orice oră din zi și din noapte pentru că știi că te va asculta/ajuta necondiționat, chiar dacă nu ați mai vorbit de o perioadă mare de timp. În general, ai deja în minte anumite persoane pe care le soliciți pentru anumite activități și socializezi cu aceiași oameni pentru anumite tipuri de evenimente.
Aceasta este o strategie funcțională și sănătoasă a inconștientului de a fi eficienți, de a ne conserva energia și de a ne odihni și încărca ”bateriile” interioare în mod rapid și sigur. Este ceva care funcționează în mod natural și reciproc.
Este posibil ca modelul de educație primit să ne condiționeze la a încerca să solicităm aceeași persoană pentru toate tipurile de contexte ale vieții. De aceea, recomandarea este să ne lărgim intenționat și conștient cercul de persoane a.î. să nu epuizăm pe nimeni ca energie și timp și, astfel, să avem acces la cât mai multe lucruri noi de învățat.

2. Rolul situațional
Rolul situațional este jucat de obicei de un coleg de școală sau de serviciu, o persoană prezentă ocazional într-un grup de prieteni etc. Unii oameni sunt prezenți în viața noastră doar la anumite ore din săptămână sau doar o singură dată. Este posibil să nu ne placă foarte mult să fim în preajma lor, însă contextul ne cere să petrecem ceva timp împreună. În plus, acea persoană poate deține niște răspunsuri legate de context sau poate aduce ceva nou. Situația poate fi reciproc benefică.

3. Rolul obligatoriu
Nu ne putem alege familia, iar acest tip de relație este ”obligatorie”, deoarece nu ne putem schimba legăturile de sânge. Poate că nu ți-ai alege părinții ca prieteni dacă nu ai fi rudă cu ei, poate nu ai vrea să-l vezi pe fratele tău la fiecare Crăciun dacă nu ar fi fratele tău, poate nu ai ieși cu sora ta la cumpărături ca să-și aleagă rochia de mireasă, dacă nu ar fi sora ta etc. Relațiile pe care le stabilim cu familiile noastre sunt unice și individuale. Dacă te simți presat să te înțelegi și să interacționezi cu cineva, ar putea fi o relație ”obligatorie”.
Situația poate fi benefică pentru toți cei implicați, dacă există suficientă iubire, iertare, acceptare, flexibilitate, comunicare, recunoștință, susținere emoțională. Dacă nu, situația poate deveni benefică acceptând - și de-o parte și de alta - că ne este mai bine să renunțăm la forțări.

4. Rolul “îmi permite să fiu EU”
Aceste persoane reprezintă ceea ce numim ”suflete pereche”. Sunt persoanele pe care noi le alegem și care ne aleg. Aceștia sunt cei cu care alegem să petrecem timp pentru că ne dorim cu adevărat, pentru că, alături de ei, simțim că putem să fim noi înșine. Poate fi un prieten, un coleg, ar putea fi desigur și un membru al familiei.
Fie că realizăm sau nu, devenim treptat ca cei cu care petrecem cel mai mult timp. Începem să ne comportăm ca ei, să gândim ca ei, să arătăm ca ei, chiar să luăm decizii pe baza a ceea ce observăm la ei. Responsabili de acest lucru sunt neuronii oglindă, un set de neuroni ai creierului nostru care ne permit să învățăm prin imitare în mod inconștient, fără să percepem vreun efort. De aceea, este indicat ca aceste persoane ”de suflet” să fie persoane cu un mod de gândire pozitiv și motivant, să aibă exersate strategii de succes cel puțin într-un domeniu de viață sau, măcar, să aibă deschiderea și dorința de a învăța, de a evolua.

5. Rolul “am nevoie”
Oamenii sunt în viața noastră din diferite motive. Relațiile cu ei pot fi frustrante sau uimitoare. Realizarea și acceptarea faptului că, toată lumea joacă un rol diferit în creșterea personală poate fi extrem de benefică, mai ales atunci când oamenii nu acționează în felul în care dorim. Propune-ți să observi, să înțelegi și să accepți rolul acestora în viața ta și ceea ce înseamnă ei pentru tine la nivel de lecții de viață. Caută să rămâi centrat pe felul în care, interacțiunea cu acea persoană te-a provocat să te descurci singur, să-ți asumi responsabilități, să dobândești noi cunoștințe, noi abilități, să te exprimi mai liber și mai sigur pe tine. Oamenii ”deranjanți” te mai pot învăța curajul de a îndepărta oamenii negativi din viața ta și renunțarea la relațiile care nu servesc creșterii tale.

Modul în care răspunzi la comportamentul celorlalți se află în controlul tău! Poți alege să te plângi sau poți alege să crești!

Amintește-ți constant că oamenii din jurul tău au o influență critică asupra energiei, creșterii și probabilității tale de succes!

Terapia prin joc și artă este un tip de terapie similară consilierii. Este o formă de psihoterapie care folosește jocul și artele creative ca metodă de exprimare. Sesiunea are loc într-un mediu sigur și limitat, în care copilul (sau adultul) își va rezolva propriile conflicte și provocări alături de terapeut. Terapeutul poate obține o perspectivă asupra lumii copilului sau tânărului observând temele lor de joc și semnificația simbolică a jocului copilului prin metaforă.

Jocul este distractiv, plăcut și ne ridică spiritul, desigur. Dar face mult mai mult. Îndepărtează stresul și plictiseala și ne conectează cu oamenii în moduri pozitive. În plus, reglează emoțiile, inspiră gândirea creativă și explorarea și ne stimulează ego-ul. Jocul este terapeutic. De aceea, acest tip de cadru poate fi folosit și în terapia copilului – se numește Terapie prin Joc și Artă.

Originile terapiei prin joc și artă

Practica formală a terapiei prin artă își are originile în Europa de la mijlocul secolului al XX-lea, inventarea termenului fiind atribuită artistului britanic Adrian Hill în 1942.
Într-o perioadă în care mii de oameni sufereau în sanatorii de tuberculoză, s-a observat că desenul și pictura erau o ieșire creativă pentru pacienți, care le oferea libertatea pe care nu o aveau limitele lor.
Practicile în terapia prin artă s-au răspândit curând în spitalele mintale prin munca lui Edward Adamson, care a observat și a studiat în continuare legătura dintre expresia artistică și eliberarea emoțională.

Utilizarea jocului în terapie a fost elucidată pentru prima dată de pionierii Psihoterapiei Copilului. Anna Freud (1928, 1964, 1965), Margaret Lowenfeld (1935, 1970) și Melanie Klein (1961, 1987) au postulat premisa teoretică pentru utilizarea jocului, de exemplu, Klein (1961, 1987) a stipulat că jocul spontan al unui copil a fost un substitut pentru asocierea liberă folosită în psihanaliza adulților.

Teoriile și practica în jurul jocului diferă în cadrul fiecărei tradiții de Psihoterapie a Copilului. Cu toate acestea, fiecare tradiție este legată de propunerea centrală că jocul transmite și comunică experiențele inconștiente, dorințele, gândurile și emoțiile copilului.

Terapia prin joc a apărut din elementele Psihoterapiei Copilului cu fundamentele teoretice specifice care reies din tradiția Psihologiei Umaniste și teoria atașamentului.

În anii 1940, Carl Rogers (1951, 1955) a stabilit un nou model de psihoterapie – terapia centrată pe client (denumită mai târziu terapie centrată pe persoană). Această nouă tradiție a luat naștere ca un protest împotriva perspectivelor diagnostice, prescriptive ale acelei vremuri. Accentul a fost pus pe o relație între terapeut și client bazată pe autenticitate, acceptare și încredere. Ca atare, abordarea centrată pe persoană a postulat o perspectivă teoretică nouă și originală a structurii personalității, a sănătății psihologice, a dobândirii dificultății psihologice și a procesului de schimbare în cadrul terapiei.

Ce este terapia prin artă și joc?

Copiii – în special cei mici – nu au întotdeauna capacitatea de a exprima ceea ce îi deranjează. Poate că le lipsesc abilitățile verbale de a-și descrie sentimentele sau nu știu exact ce simt. Sau pur și simplu se simt nesiguri vorbind despre emoțiile lor cele mai adânc înrădăcinate.

Oricare ar fi cazul, terapia prin joc și artă pot depăși aceste obstacole, deoarece se bazează pe modul natural în care copiii învață și se exprimă – jucându-se și fiind creativi. Oferă o distanță emoțională sigură față de problemele lor și poate ajuta să scoată la suprafață sentimentele suprimate. Acest lucru permite terapeutului și părinților să obțină înțelegere în lumea interioară a copilului.

În timpul sesiunilor de terapie prin joc și artă, un terapeut și un copil lucrează împreună într-o cameră de joacă. Fiecare jucărie și material de artă din cameră este ales în mod special pentru a simboliza potențial diferite părți ale experienței interioare a copilului. Pot exista lucruri precum o cutie de nisip mică, păpuși, jucării de pluș, îmbrăcăminte, jucării de construcție, jocuri de interior și markere. Toate aceste articole încurajează copilul să exploreze sentimentele, problemele și relațiile într-un cadru relaxat și imaginativ.

Rolul unui părinte în timpul sesiunilor de terapie prin artă și joc

Relația părinte-copil este cea mai primară relație, iar un părinte este primul profesor al copilului. Onorăm această relație importantă și lucrăm pentru a rezolva conflictele din interior prin repararea sau îmbunătățirea conexiunii dintre un părinte și un copil. În situații de stres și conflict, nu este neobișnuit ca tiparele de comunicare să fi devenit tensionate între părinți și copii atunci când pot fi anticipate așteptări continue pentru conflicte sau comportament problematic. Sprijinim părinții să aibă instrumentele pentru a-și susține copiii și nevoile familiei lor. În unele cazuri, lucrăm cu întreaga familie pentru a îmbunătăți conexiunea și sprijinul sănătos al familiei.

Prima sesiune pentru copii sau tineri este o sesiune numai pentru părinți și le permite părinților să discute despre dezvoltarea copilului lor și preocupările curente aduse la terapie. Ambii părinți sunt încurajați să participe, deoarece ambii părinți au propria lor perspectivă și rutine cu copilul lor. Fiecare părinte este important în înțelegerea de către terapeut a copilului dumneavoastră.
Ședințele durează în mod normal între 30-50 de minute. Implicarea activă a părintelui este crucială pentru obținerea celor mai pozitive efecte ale tratamentului. De asemenea, percepția și înțelegerea pe care părinții le obțin despre structura interioară unică a copilului lor, gama lor de abilități de adaptare și nivelul de dezvoltare specific îi pot ajuta să se individualizeze și să-și maximizeze sprijinul.

Cum poate arta și terapia prin joc să ajute copilul?

Copiii arată prin comportamentul lor că se confruntă cu anumite probleme. În plus, atunci când un copil încearcă să-și rezolve propriile probleme, dar nu poate face acest lucru, poate începe să se afișeze un comportament nervos, izbucniri de furie sau să devină anxios și retras. Confruntându-și problemele în terapia prin joc și artă, ei pot învăța să facă față emoțiilor dificile și să găsească soluții viabile. Prin urmare, ei pot repeta, stăpâni și adapta aceste strategii pentru utilizare pe tot parcursul vieții.

Acest tip de abordare poate ajuta copilul să:

1. să se vindece în urma experiențelor stresante și traumatice din trecut – terapia ajută la înțelegerea evenimentelor; îmbunătățește adaptarea și adaptarea la situația lor actuală; dezvoltă soluții noi și creative la problemele lor;
2. experimenteze și să își exprime sentimentele – terapia sprijină dezvoltarea unei perspective adaptative la o anumită situație; reglează intensitatea emoțiilor; crește respectul și acceptarea față de ei înșiși;
3. învețe noi abilități sociale și relaționale – terapia dezvoltă empatia și respectul pentru sentimentele și gândurile celorlalți prin jocul de rol;
4. dezvolte bune abilități de luare a deciziilor (simțul intern de autocontrol) – terapia încurajează asumarea responsabilității pentru acțiunile lor; observă consecințele; dezvoltă strategii de succes pentru a lua decizii mai bune.

Terapia prin și joc artă este eficientă pentru copiii cu o mare varietate de probleme emoționale, sociale, comportamentale și de învățare. Acestea includ probleme legate de experiențe atât de dificile și traumatizante, cum ar fi divorțul părinților, moartea unei persoane iubite, violența domestică, abuzul fizic și sexual, bolile cronice sau dezastrele naturale. În plus, ajută la gestionarea furiei, dizabilități fizice și de învățare și o varietate de afecțiuni de sănătate mintală - cum ar fi anxietatea, depresia, ADHD sau autismul.
Acest tip de terapie este benefic și pentru tineri, mai ales că ședința este nedirectivă și este alegerea clientului să se exprime în modul ales, de exemplu, autoexprimarea verbală. Nu există nicio judecată din partea terapeutului, astfel încât copilul sau tânărul să poată lucra prin procesul într-un mod în care să se simtă confortabil la orice vârstă, indiferent dacă este tânăr sau mai în vârstă.

Numeroși părinți au raportat că, după ce copilul lor a participat la sesiuni de terapie prin joc și artă, au observat că copilul lor demonstrează mai puțină anxietate, izbucniri de furie, o concentrare mai mare, o vorbire de sine pozitivă, obiceiuri îmbunătățite de somn și relații cu colegii și membrii familiei. Rezultatele variază și sunt unice pentru fiecare situație; cu toate acestea, aceste rezultate reflectă reglarea emoțională și abilitățile inter-relaționale care pot fi obținute prin artă, joc, modalități expresive și terapie cognitiv-comportamentală cu copii și tineri.

Cum recunoaștem violența domestică?
Vorbim de violență domestică atunci când o persoană exercită un abuz asupra partenerului/partenerei, încercând să-l/o controleze și să-și impună puterea asupra sa în cadrul relației. Abuzul poate fi fizic, psiho-emoțional, sexual sau financiar. În majoritatea cazurilor, violența domestică este săvârșită de bărbați și experimentată de femei, însă sunt și cazuri inverse.

Abuzul fizic
Cea mai des întâlnită formă de abuz este cea fizică. Această formă de abuz poate duce la răniri fizice grave, în unele cazuri chiar la pierderea vieții. Este considerat abuz fizic: împingerea, scuipatul, astuparea gurii pentru a nu țipa, pălmuitul, trasul de păr, lovitul sau înjunghiatul cu diverse obiecte, sexul fără consimțământ (sexul nu este o obligativitate care reiese din actul de căsătorie!).

Abuzul psiho-emoțional - la fel de grav și dăunător ca și cel fizic
Abuzul psiho-emoțional este un modalitate mai subtilă de a stabili un dezechilibru de putere într-o relație. Adesea nu poate fi definit clar de către cei din afara relației deoarece nu este văzut cu ochiul liber. De multe ori este greu de definit acest tip de abuz chiar de către victimă în sine, deoarece are un istoric asemanător al familiei de proveniență și consideră ”normal” un astfel de comportament, fiindu-i greu să explice concret de unde-i vine suferința. Abuzul psiho-emoțional presupune: înjosiri și critici constante; control și monitorizare în mod constant prin folosirea tehnologiei (de exp. utilizarea programelor spion pentru verificarea și înregistrarea convorbirilor telefonice, acces la conturi de socializare, instalarea pe ascuns a unor camere în casă etc.); amenințări atât către victimă cât și către rudele și prietenii acestora; distrugerea proprietăților/obiectelor victimei; victima nu este lăsată niciodată singură a. î. să nu poată căuta/cere ajutor.

Abuzul sexual
Atunci când există o dinamică a abuzului și controlului într-o relație, riscul de a duce această atitudine și către un abuz sexual este foarte mare. Acesta presupune: forțarea victimei să întrețină relații intime fără dorința ei; i se spune că e datoria ei să întrețină relații sexuale cu abuzatorul; viol în fața copiilor; viol în cazuri de vulnerabilitate fizică, de exemplu în timpul sarcinii sau chiar în perioada imediată nașterii unui copil; interzicerea accesului la servicii vitale privind sănătatea sexuală și reproductivă a femeii; degradarea emoțional-sexuală prin folosirea pornografiei grafice și explicite.

Abuzul financiar
Prin această formă de violență domestică, abuzatorul folosește banii ca modalitate de a-și controla partenerul, câștigând putere și dominare asupra sa și are ca scop izolarea persoanei într-o stare de completă dependență financiară. Astfel abuzatorul se asigură că femeia este forțată să aleagă între a rămâne în relația abuzivă cu el sau să facă față unei sărăcii extreme.
Este conisderat abuz financiar: interdicția de a avea un venit independent; interdicția de a cumpăra lucruri personale (de exp. tampoane sanitare); controlul excesiv asupra finanțelor familiei prin cerința de a justifica toate cheltuielile; interdicția/confiscarea cardurilor bancare; a nu da bani în casă pentru mâncare sau pentru plata facturilor de întreținere; găsirea de diverse motive pentru a-și justifica abuzul.

Cum îi afectează pe copii violența domestică?
Copiii din familia respectivă sau care intră în contact cu respectivul cuplul (trăiesc în acceași casă), cad victime la rândul lor formelor de abuz fizic (inclusiv sexual) și psiho-emoțional. Acest lucru poate să apară ca o manifestare directă asupra lor sau indirect prin lipsă de lipsa de afecțiune, înțelegere, comunicare, empatie, inducându-le stări de frică, nesiguranță, ducând la atacuri de panică, tentația de abandon școlar, depresie, chiar gânduri de suicid.

Ce riscuri presupune violența domestică în perioada izolării la domiciliu (COVID 19)?
1. Victima este non-stop în prezența agresorului, fapt care face ca agresiunea să crească atât cantitativ cât și ”calitativ”.
2. Riscul ca abuzul să devieze către lucruri grave (afectarea gravă a sănătății victimei sau chiar moartea) crește considerabil.
3. Se accentuează deteriorarea stărilor psiho-emoționale ale victimei.
4. Creșterea riscului ca agresiunea să se răsfrângă și asupra copilului/copiilor sau să se diversifice dacă este deja prezentă.

În această perioadă, centrele de criză, adăposturile, serviciile de asistență juridică și de protecție sunt mai reduse, diminuându-se astfel și mai mult accesul la, și așa insuficientele, surse de ajutor la care ar fi putut apela persoanele abuzate. Rămân în picioare serviciile de asistență telefonică, cel puțin teoretic, deoarece victima va evita să sune în prezența agresorului.

Ce resurse are victima?

1. Menținerea de activități care au ajutat în trecut la gestionarea situațiilor dificile.

2. Ținerea la îndemână (a. î. partenerul să nu afle) de informații despre liniile de asistență telefonică, asistența socială, protecția copiilor, cea mai apropiată secție de poliție și adăposturi sau servicii de suport disponibile.

3. Asigurarea de sprijin din partea rudelor și a prietenilor de încredere (telefon, e-mail, sms-uri) care le pot acorda ajutor emoțional și practic (adăpost, mâncare, îngrijire pentru copiii lor).

4. Elaborarea unui plan de scăpare pentru ele și copiii lor în cazul în care situația se agravează (modalități - exersate înainte de mai multe ori împreună cu copiii - prin care pot fugi de acasă și se pot adăposti undeva în siguranță): motiv de a ieși din casă, mod de transport, pe cine sună, unde se adăpostesc etc.

5. Ținerea la îndemână (ascunse) a documentelor importante (buletine, certificate de naștere, certificate de proprietate, carnete de sănătate etc.), bani, câteva obiecte personale strict necesare pe care să le ia în caz că trebuie să plece de urgență.