manifestare emotii, sanatate, nlp, inlpsi, psihoterapie, Laura-Maria Cojocaru, self-equilibrium

Emoțiile ne influențează viața de zi cu zi. Ele reprezintă expresia emoțională a unei experiențe și sunt o condiție a definirii ființei umane. Dezvoltarea emoțională are propriile sale caracteristici pe tot parcursul ciclului de viață, dezvoltând diverse modele de răspuns și exprimare.

Suntem ființe emoționale și ne-am născut pentru a ne exprima emoțiile în mod liber și deschis. Undeva pe parcurs, însă, unii dintre noi am învățat să reprimăm emoțiile, în special cele considerate „negative”, pentru a fi acceptați, respectați, iubiți, pentru a obține sau pentru a nu pierde anumite beneficii, persoane etc.

În realitate, suntem construiți pentru a simți un continuum de emoții pozitive sau negative – de fapt plăcute sau neplăcute - furie, frică, tristețe, curiozitate, nerăbdare, invidie, încredere, iertare, împăcare, dragoste, fericire etc. Emoțiile ne comunică informații importante despre noi, despre oamenii din jurul nostru, despre contexte potrivite sau nepotrivite pentru noi, despre atitudini (ale noastre sau ale altora) de dorit sau de neacceptat. Emoțiile noastre ne permit să ne înțelegem, să ne conectăm și să comunicăm cu ceilalți și cu noi înșine. Emoțiile ne anunță când e nevoie să susținem o persoană importantă pentru noi, să luptăm pentru noi înșine sau să ieșim dintr-o situație complicată.

Orice persoană își ascunde emoțiile ocazional, conștient sau inconștient. Evităm și negăm emoțiile incomode într-un efort de autoconservare, ca mecanism de apărare. Facem acest lucru cel mai adesea cu emoții dificile precum rușinea, frica sau furia.
Atunci când experimentăm evenimente care ne copleșesc emoțional și suntem incapabili să procesăm ceea ce se întâmplă, să ne acceptăm emoțiile și să le exprimăm prin corpul și mintea noastră, le ascundem adânc în noi, unde alții nu le pot vedea. Și ajungem să le ascundem și de noi înșine. Cu toate acestea, ele sunt încă acolo.
Emoțiile nerezolvate rămân prinse în corpul nostru, unde se construiesc și se destrămă, drenându-ne energia, ducând la epuizare, dezechilibru emoțional și, în cele din urmă, la boli.

Când reprimăm cronic emoțiile, creăm toxicitate în corpul, mintea și inima noastră. Această energie emoțională neprocesată este stocată în organele, mușchii și țesuturile noastre. Aceasta duce la inflamații și probleme cronice de sănătate și subminează bunăstarea noastră generală. Exprimarea emoțiilor permite procesarea lor și are ca beneficiu mutarea energia acestora din corp în afara acestuia astfel încât să o putem lăsa să ne tranziteze.

Eliberarea acestor energii emoționale blocate în corpurile noastre ne poate schimba viața într-un mod pozitiv.

Simțirea emoțiilor noastre face parte din supraviețuire și poate duce la o viață mai ușoară, mai sigură și împlinită. Este doar necesar și suficient să alegem intenționat și conștient următoarele aspecte:
1. să ne acceptăm emoțiile
2. să le exprimăm
3. să le înțelegem și aplicăm mesajul

Suprimarea emoțiilor noastre duce la consecințe negative. Neînțelegerea sau identificarea emoțiilor poate duce la consecințe negative. Cercetările arată că atunci când ne suprimăm emoțiile putem deveni mai agresivi, mai agitați, mai triști sau demotivați, putem ajunge să fim singuri. Blocarea emoțiilor sau controlarea lor se poate acumula în interiorul nostru, determinându-ne să le simțim în mod neașteptat, în momente nepotrivite, de multe ori, chiar în planul fizic, fiindu-ne afectată starea de sănătate și buna funcționare a sistemului imunitar.

Cu cât sentimentele derivate din emoțiile noastre se acumulează mai mult, fără a le permite să fie exprimate, cu atât mai mult ne copleșesc. Acest lucru ne poate determina, de asemenea, să apelăm la modalități nesănătoase de gestiona emoțiilor, cum ar fi utilizarea substanțelor halucinogene, apelarea excesivă la alimente sau declanșarea de orice alte tipuri de dependențe, pentru a le gestiona mai bine.

Modalități de a te conecta cu emoțiile tale
Fie că ești o persoană care își suprimă emoțiile, se simte copleșită de ele sau nu îi este clar ce simte în anumite momente, este important să îți permiți să te conectezi la acestea. Mulți dintre noi nu știm cum să ne conectăm la emoțiile noastre, cum să le gestionăm și totuși asta nu înseamnă că nu putem învăța cum să le simțim/recunoaștem și să le echilibrăm.

1. Oprește-te și observă: alege un moment în timpul zilei și verifică-te atât mental cât și fizic. Întreabă-te cum te simțiți. Observi vreo tensiune în corpul tău? Ce gânduri îți apar: pozitive sau negative? Caută să înțelegi ceea ce se întâmplă cu tine în acel moment.

2. Respiră: pe măsură ce observi senzațiile pe care le experimentezi și identifici sentimentele pe care le poți avea și simți, respiră de câteva ori adânc si controlat. Practică respirația mai lung decât inspirația. Acest tip de respirație activează nervul vag, care ajută la reglarea emoțiilor și a sistemului nostru nervos. Când respiri profund, susții reglarea emoțiilor și reduci intensitatea emoțiilor în acel moment.

3. Practică compasiunea de sine: amintește-ți că ești om și toți oamenii experimentează o serie de emoții. Când ai un răspuns negativ la emoțiile tale, acest lucru se datorează probabil unui lucru pe care l-ai învățat când erai mai tânăr sau chiar copil. Onorează toate emoțiile pe care le trăiești; aceasta este o modalitate de a te accepta și de a practica auto-compasiunea. Cercetările arată că practicarea auto-compasiunii și auto-calmarea eliberează oxitocină în corpul nostru, ceea ce ne face să ne simțim mai liniștiți și mai conectați cu noi înșine și cu ceilalți.

Poate părea descurajant să începi să-ți simți emoțiile, mai ales dacă ai fost învățat/ă să faci contrariul. Cu toate acestea, emoțiile necesită să fie simțite, acceptate și exprimate astfel încât să le poți elibera și să mergi mai departe.

Toți copiii au nevoie de îndrumare de la părinți pentru a învăța cum să se comporte și adapteze mai bine la viață. Chiar și copiii cu temperamente liniștite au uneori zile în care sunt agresivi, se simt furioși, frustrați sau emoționați. Dar există unii copii și adolescenți care experimentează un model persistent de furie și rebeliune împotriva figurii autorității.

Atunci când copiii se luptă cu dificultăți de comportament sau emoționale, intervenția în familie se dovedește a fi cele mai de succes forme de terapie. Toate comportamentele și emoțiile există într-un context. Pentru copii, familia și mediul școlar au un impact atât direct, cât și indirect asupra modului în care gândesc, simt și se comportă. Terapia pentru părinții care se luptă cu comportamentul copilului este o resursă eficientă care îi ajută să înțeleagă ce anume contribuie la problemele de comportament ale copilului lor. De asemenea, învață strategii care vor ajuta să scoată tot ce este mai bun în potențialul copilului lor.

Studiile arată că un expert extern care oferă îndrumări și sfaturi reprezintă o formă eficientă de tratament pentru părinții care se luptă să gestioneze comportamentul dificil. Terapia care include părinții este o parte eficientă și esențială a tratamentului pentru tulburările de conduită ale copiilor și se conturează ca un tratament eficient pentru depresie și tulburările de anxietate.

Terapia de familie este o formă de ghidaj care privește problemele psihologice și tratamentul acestora în termeni de interacțiuni între membrii familiei. Familiile sunt văzute ca o unitate integrată, interconectată, în care funcționarea psihologică este influențată de fiecare membru al familiei în mod individual și colectiv, ca un sistem întreg.

În terapia de familie, nu există o persoană unic identificată ca având nevoie de ghidaj; accentul se pune pe modelele de relație și comunicarea între membrii familiei. De exemplu, atunci când un copil are o problemă de comportament, este probabil ca un terapeut de familie să perceapă dificultățile copilului în contextul mai larg al sistemului familial, mai degrabă decât deficitele sale individuale. În timpul terapiei de familie, terapeuții evită să dea vina pe orice membru al familiei pentru problemă și, în schimb, ajută familia să interacționeze în moduri noi, diferite, care pot îmbunătăți funcționarea.

Terapia de familie poate fi benefică în tratarea unui număr de tulburări prezentate de copil/adolescent:

1. Anorexie nervoasă
2. Stări depresive
3. Stimă de sine redusă
4. Probleme de socializare și afirmare în public
5. Abuz de droguri și alcool
6. Obezitate, bulimie, anorexie
7. Tulburări somatice de orice tip
8. Diverse traume survenite în urma unor abuzuri - agresivitate (fizică, verbală, emoțională), nedreptate, viol, bullying, divorț părinți, moartea unei ființe dragi ș.a.
9. Susținere în perioada unor examene solicitante

CARE SUNT CELE MAI BENEFICE FORME DE TERAPIE DE FAMILIE?

Terapia comportamentală bazată pe întreaga familie
În tratamentul comportamental bazat pe familie, părinții dau un exemplu pozitiv schimbându-și propriul comportament pentru a-și ajuta copiii să-și schimbe comportamentul pe termen lung. O componentă importantă a acestui tip de terapie este formarea părinților în gestionarea copilului și abilitățile de rezolvare a problemelor.

Terapia comportamentală bazată pe familie – doar pentru părinți
Părinții sunt adesea o parte importantă a terapiei pentru copii, iar în terapia de familie, cercetările au arătat că în tratarea copiilor cu probleme de obezitate, cu anumite tipuri de traume sau atunci când copilul este foarte mic (sub 5 ani), poate fi adesea benefic să includem doar părinții în procesul de terapie. Adoptarea acestei abordări implică adesea ca părinții să practice modelarea, identificarea recompenselor, implementarea consecințelor și să fie mai atenți la modul în care comportamentele copiilor sunt întărite.

Tratamentul bazat numai pentru părinți s-a dovedit deosebit de eficient atunci când este adăugat la un stil de viață corect și sănătos pentru toți membrii familiei.
Notă: în prezent, tratamentul comportamental bazat doar pe prezența părinților s-a dovedit a fi bine stabilit numai în cazul copiilor, dar nu și pentru adolescenți!

Terapia funcțională de familie
Terapia funcțională de familie (TFF) este o terapie bazată pe familie care a fost dezvoltată pentru a ajuta tinerii cu probleme de comportament și s-a dovedit eficientă în tratarea tulburărilor legate de consumul de substanțe la adolescenți. Scopul terapiei funcționale de familie este de a motiva adolescenții și familiile lor să reducă negativitatea în familie și să dezvolte abilități în cadrul fiecărui membru al familiei pentru a reduce comportamentele problematice prin utilizarea comunicării, a educației eficiente parentale și a gestionării conflictelor.

Terapia familială multidimensională
Terapia familială multidimensională (TFMD) este un tratament centrat pe familie care se adresează persoanelor, familiei și factorilor de mediu care influențează o varietate de probleme de comportament la tineri. Acest tratament se bazează pe ideea că problemele de comportament la adolescenți sunt cauzate de mulți factori și tratamentul ar trebui să vină dintr-un loc de respect și compasiune. În TFMD, tinerii învață abilități de adaptare, de rezolvare a problemelor și de luare a deciziilor, iar familia învață modalități de a îmbunătăți funcționarea familiei.
Prin cercetări s-a dovedit că TFMD este eficient în mod special în tratarea tulburărilor legate de consumul de substanțe la adolescenți.

Terapia multisistemică (TMS)
Terapia multisistemică (TMS) este o intervenție bazată pe dovezi, centrată pe familie, pentru tinerii cu comportamente antisociale semnificative, delincvență și probleme de consum de substanțe. TMS evaluează aceste comportamente în contextul mai larg al sistemelor multiple de influență, incluzând factori socio-ecologici multipli, cum ar fi influențele individuale, familiale, de la egal la egal, școlii și comunității. Într-un cadru rentabil, intervențiile TMS reduc aceste comportamente problematice și îmbunătățesc funcționarea tinerilor și a familiei.

Ce este important să știm/să reținem ca părinți?
În cursul tratamentului familial cu copiii, ne-am putea întâlni cu orice individ singur, cu un părinte și un copil, un părinte și mai mulți copii, ambii părinți singuri, ambii părinți cu un singur copil sau cu formulări diferite de grupuri de frați (perechi, trei, etc.). Acest lucru oferă terapeutului o serie de opțiuni legate de modalitatea în care pot fi ghidate familiile în mod specific.

Familia noastră este contextul nostru principal. Mediul de acasă pregătește scena pentru dezvoltarea emoțională, comportamentală, cognitivă și socială a copilului. Deși poate părea că participarea la terapie pentru probleme de comportament sau tulburări emoționale ale copiilor se referă la copii, este important să înțelegem că și părintele are nevoie de sprijin și de conexiune externă.

Lucrul cu un terapeut care înțelege provocările creșterii copiilor în lumea de astăzi poate fi extrem de benefic pentru sănătatea și bunăstarea părintelui. La rândul său, bunăstarea părintelui creează un mediu sănătos pentru întreaga familie. Dacă înțelegem că toată lumea contribuie, nu înseamnă că evocăm vina. Terapia de familie este concepută în mod explicit pentru a evita vina, ceea ce este deosebit de important pentru copiii mici care își pot asuma vina, chiar și atunci când nu este intenționat. În schimb, înțelegem provocările cu care se confruntă familiile ca parte a unei dinamici relaționale. Scopul urmărit este să observăm dacă doresc să repare răceala și să se apropie, să ofere spațiu pentru a identifica modul în care s-au separat și să analizeze cum trebuie să se schimbe lucrurile, astfel încât să poată înlătura barierele din calea unei relații mai apropiate.

Un alt beneficiu al terapiei de familie este acela că, intervenția terapeutică poate fi redusă ca timp și poate lua multe forme benefice deoarece, acest lucru oferă posibilitatea de a lucra în afara unui cadru restrâns.

Terapia prin joc și artă este un tip de terapie similară consilierii. Este o formă de psihoterapie care folosește jocul și artele creative ca metodă de exprimare. Sesiunea are loc într-un mediu sigur și limitat, în care copilul (sau adultul) își va rezolva propriile conflicte și provocări alături de terapeut. Terapeutul poate obține o perspectivă asupra lumii copilului sau tânărului observând temele lor de joc și semnificația simbolică a jocului copilului prin metaforă.

Jocul este distractiv, plăcut și ne ridică spiritul, desigur. Dar face mult mai mult. Îndepărtează stresul și plictiseala și ne conectează cu oamenii în moduri pozitive. În plus, reglează emoțiile, inspiră gândirea creativă și explorarea și ne stimulează ego-ul. Jocul este terapeutic. De aceea, acest tip de cadru poate fi folosit și în terapia copilului – se numește Terapie prin Joc și Artă.

Originile terapiei prin joc și artă

Practica formală a terapiei prin artă își are originile în Europa de la mijlocul secolului al XX-lea, inventarea termenului fiind atribuită artistului britanic Adrian Hill în 1942.
Într-o perioadă în care mii de oameni sufereau în sanatorii de tuberculoză, s-a observat că desenul și pictura erau o ieșire creativă pentru pacienți, care le oferea libertatea pe care nu o aveau limitele lor.
Practicile în terapia prin artă s-au răspândit curând în spitalele mintale prin munca lui Edward Adamson, care a observat și a studiat în continuare legătura dintre expresia artistică și eliberarea emoțională.

Utilizarea jocului în terapie a fost elucidată pentru prima dată de pionierii Psihoterapiei Copilului. Anna Freud (1928, 1964, 1965), Margaret Lowenfeld (1935, 1970) și Melanie Klein (1961, 1987) au postulat premisa teoretică pentru utilizarea jocului, de exemplu, Klein (1961, 1987) a stipulat că jocul spontan al unui copil a fost un substitut pentru asocierea liberă folosită în psihanaliza adulților.

Teoriile și practica în jurul jocului diferă în cadrul fiecărei tradiții de Psihoterapie a Copilului. Cu toate acestea, fiecare tradiție este legată de propunerea centrală că jocul transmite și comunică experiențele inconștiente, dorințele, gândurile și emoțiile copilului.

Terapia prin joc a apărut din elementele Psihoterapiei Copilului cu fundamentele teoretice specifice care reies din tradiția Psihologiei Umaniste și teoria atașamentului.

În anii 1940, Carl Rogers (1951, 1955) a stabilit un nou model de psihoterapie – terapia centrată pe client (denumită mai târziu terapie centrată pe persoană). Această nouă tradiție a luat naștere ca un protest împotriva perspectivelor diagnostice, prescriptive ale acelei vremuri. Accentul a fost pus pe o relație între terapeut și client bazată pe autenticitate, acceptare și încredere. Ca atare, abordarea centrată pe persoană a postulat o perspectivă teoretică nouă și originală a structurii personalității, a sănătății psihologice, a dobândirii dificultății psihologice și a procesului de schimbare în cadrul terapiei.

Ce este terapia prin artă și joc?

Copiii – în special cei mici – nu au întotdeauna capacitatea de a exprima ceea ce îi deranjează. Poate că le lipsesc abilitățile verbale de a-și descrie sentimentele sau nu știu exact ce simt. Sau pur și simplu se simt nesiguri vorbind despre emoțiile lor cele mai adânc înrădăcinate.

Oricare ar fi cazul, terapia prin joc și artă pot depăși aceste obstacole, deoarece se bazează pe modul natural în care copiii învață și se exprimă – jucându-se și fiind creativi. Oferă o distanță emoțională sigură față de problemele lor și poate ajuta să scoată la suprafață sentimentele suprimate. Acest lucru permite terapeutului și părinților să obțină înțelegere în lumea interioară a copilului.

În timpul sesiunilor de terapie prin joc și artă, un terapeut și un copil lucrează împreună într-o cameră de joacă. Fiecare jucărie și material de artă din cameră este ales în mod special pentru a simboliza potențial diferite părți ale experienței interioare a copilului. Pot exista lucruri precum o cutie de nisip mică, păpuși, jucării de pluș, îmbrăcăminte, jucării de construcție, jocuri de interior și markere. Toate aceste articole încurajează copilul să exploreze sentimentele, problemele și relațiile într-un cadru relaxat și imaginativ.

Rolul unui părinte în timpul sesiunilor de terapie prin artă și joc

Relația părinte-copil este cea mai primară relație, iar un părinte este primul profesor al copilului. Onorăm această relație importantă și lucrăm pentru a rezolva conflictele din interior prin repararea sau îmbunătățirea conexiunii dintre un părinte și un copil. În situații de stres și conflict, nu este neobișnuit ca tiparele de comunicare să fi devenit tensionate între părinți și copii atunci când pot fi anticipate așteptări continue pentru conflicte sau comportament problematic. Sprijinim părinții să aibă instrumentele pentru a-și susține copiii și nevoile familiei lor. În unele cazuri, lucrăm cu întreaga familie pentru a îmbunătăți conexiunea și sprijinul sănătos al familiei.

Prima sesiune pentru copii sau tineri este o sesiune numai pentru părinți și le permite părinților să discute despre dezvoltarea copilului lor și preocupările curente aduse la terapie. Ambii părinți sunt încurajați să participe, deoarece ambii părinți au propria lor perspectivă și rutine cu copilul lor. Fiecare părinte este important în înțelegerea de către terapeut a copilului dumneavoastră.
Ședințele durează în mod normal între 30-50 de minute. Implicarea activă a părintelui este crucială pentru obținerea celor mai pozitive efecte ale tratamentului. De asemenea, percepția și înțelegerea pe care părinții le obțin despre structura interioară unică a copilului lor, gama lor de abilități de adaptare și nivelul de dezvoltare specific îi pot ajuta să se individualizeze și să-și maximizeze sprijinul.

Cum poate arta și terapia prin joc să ajute copilul?

Copiii arată prin comportamentul lor că se confruntă cu anumite probleme. În plus, atunci când un copil încearcă să-și rezolve propriile probleme, dar nu poate face acest lucru, poate începe să se afișeze un comportament nervos, izbucniri de furie sau să devină anxios și retras. Confruntându-și problemele în terapia prin joc și artă, ei pot învăța să facă față emoțiilor dificile și să găsească soluții viabile. Prin urmare, ei pot repeta, stăpâni și adapta aceste strategii pentru utilizare pe tot parcursul vieții.

Acest tip de abordare poate ajuta copilul să:

1. să se vindece în urma experiențelor stresante și traumatice din trecut – terapia ajută la înțelegerea evenimentelor; îmbunătățește adaptarea și adaptarea la situația lor actuală; dezvoltă soluții noi și creative la problemele lor;
2. experimenteze și să își exprime sentimentele – terapia sprijină dezvoltarea unei perspective adaptative la o anumită situație; reglează intensitatea emoțiilor; crește respectul și acceptarea față de ei înșiși;
3. învețe noi abilități sociale și relaționale – terapia dezvoltă empatia și respectul pentru sentimentele și gândurile celorlalți prin jocul de rol;
4. dezvolte bune abilități de luare a deciziilor (simțul intern de autocontrol) – terapia încurajează asumarea responsabilității pentru acțiunile lor; observă consecințele; dezvoltă strategii de succes pentru a lua decizii mai bune.

Terapia prin și joc artă este eficientă pentru copiii cu o mare varietate de probleme emoționale, sociale, comportamentale și de învățare. Acestea includ probleme legate de experiențe atât de dificile și traumatizante, cum ar fi divorțul părinților, moartea unei persoane iubite, violența domestică, abuzul fizic și sexual, bolile cronice sau dezastrele naturale. În plus, ajută la gestionarea furiei, dizabilități fizice și de învățare și o varietate de afecțiuni de sănătate mintală - cum ar fi anxietatea, depresia, ADHD sau autismul.
Acest tip de terapie este benefic și pentru tineri, mai ales că ședința este nedirectivă și este alegerea clientului să se exprime în modul ales, de exemplu, autoexprimarea verbală. Nu există nicio judecată din partea terapeutului, astfel încât copilul sau tânărul să poată lucra prin procesul într-un mod în care să se simtă confortabil la orice vârstă, indiferent dacă este tânăr sau mai în vârstă.

Numeroși părinți au raportat că, după ce copilul lor a participat la sesiuni de terapie prin joc și artă, au observat că copilul lor demonstrează mai puțină anxietate, izbucniri de furie, o concentrare mai mare, o vorbire de sine pozitivă, obiceiuri îmbunătățite de somn și relații cu colegii și membrii familiei. Rezultatele variază și sunt unice pentru fiecare situație; cu toate acestea, aceste rezultate reflectă reglarea emoțională și abilitățile inter-relaționale care pot fi obținute prin artă, joc, modalități expresive și terapie cognitiv-comportamentală cu copii și tineri.