A fost odata ca niciodata ca de nu ar fi nu s-ar povesti. Intr-un tinut foarte indepartat la poalele muntelui, intr-o padure frumoasa traia o ursoaica cu puiul ei, impreuna cu celelalte animale din padure. Si cat era ziua de lunga ursoaica nu-si vedea capul de treburi, pe langa treburile pe care le facea in mod obisnuit era atenta ca puiul ei sa nu faca ceva care sa ii pericliteze siguranta.
Nu-si lasa puiul sa culeaga mure de frica sa nu se intepe in tufele de mure, nici sa manance miere din stupul de albine pentru ca se temea sa nu il intepe albinele, nici sa mearga singur la rau sau impreuna cu ceilalti pui de animale pentru ca nu credea ca se va descurca fara ea. Puiul de urs nu avea voie sa se joace cu ceilalti pui de animale ceea ce il facea sa se simta destul de trist. Si asa decurgeau zilele petru puiul de urs si mama lui, pana intr-o zi cand ceva neasteptat s-a intamplat. In timp ce mergea prin padure ca sa culeaga mure, ursoaica si-a prins laba intr-o capcana. A incercat sa se elibereze, dar oricat a incercat nu a reusit sa se elibereze. In tot acest timp nu se gandea decat la puiul ei care era singur si la posibilitatea ca nu o sa-l mai vada niciodata. Si atunci a realizat ca nu l-a invatat cum sa-si procure hrana, cum sa faca fata dificultatilor care apar in padure. Si atunci a luat o hotarare ca daca v-a scapa din aceasta situtie isi va invata puiul sa se descurce sigur si sa faca fata cu succes situatiilor care apar in viata invatandu-l si lasandu-l sa experimenteze. Si cum statea si se gandea la toate aceste lucruri, a vazut un mod cum sa iasa din aceea capcaca, lucru pe care nu-l vazuse inainte fiind asa de preocupata sa scape cu orice pret. Dupa ce s-a eliberat sa dus fericita la puiul ei l-a luat in brate si i-a spus ca de acum inainte lucrurile se vor schimba. Si a inteles ca din prea multa dragoste, nu l-a lasat sa fie si sa devina cea ce poate el sa devina.