„Trei batrani, toti buni prieteni, stateau impreuna si vorbeau despre bucuriile tineretii si despre poverile batranetii. „Ah, gemu unul, madularele mele nu mai vor sa faca ce vreau. Cum mai alergam eu ca un ogar, iar acum picioarele mele ma parasesc la nevoie atat de des incat cu greu mai pot pune un picior in fata celuilalt.”
„Ai dreptate, il asigura al doilea. Am sentimentul ca puterile tineretii s-au prelins precum apa in pamantul desertului. Timpurile s-au schimbat si intre pietrele de moara ale timpului si noi ne-am schimbat.”
Al treilea, un mullah, predicator, despre care cu greu putem spune ca ar fi fost mai putin subred decat camarazii sai, dadu din cap si zise: „Eu nu va inteleg mai baieti. Eu nu am parte de ce va plangeti voi. Sunt la fel de puternic ca acum patruzeci de ani.” Dar ceilalti doi nu putura crede asta. „Sigur, sigur!” protesta mullahul. Si chiar am avut ieri dovada. De cand imi pot aminti am avut un cufar greu de stejar in dormitorul meu. Acum patruzeci de ani am incercat sa-l ridic, dar puteti voi sa credeti, vechi prieteni, ce s-a intamplat? Nu l-am putut ridica. Ieri mi-a venit ideea sa incerc din nou sa-l ridic. Am incercat din toate puterile, dar iarasi n-am putut s-o fac. Dar asta demonstreaza un singur lucru: sunt la fel de puternic ca acum patruzeci de ani.”
Nossrat Peseschkian, "Povesti orientale ca instrumente de psihoterapie"