Se spune ca undeva, candva, la o ferma din Vestul Salbatic muncea din greu un baiat abia iesit din adolescenta, aproape un copil.
Nici nu mai stia de cata vreme muncea acolo, poate ca din totdeauna. Nu isi aducea aminte de parintii sai, poate ca nu ii cunoscuse niciodata. Viata era dura in vremurile si locurile acelea iar oamenii faceau eforturi pentru a supravietui si in general viata lor avea foarte putine satisfactii.
Baiatul din povestea noastra se trezea la 5 dimineata, hranea animalele, cara lemne, facea curatenie si tot ceea ce mai este de lucru la o ferma. Munca era foarte grea dar cel mai rau il nemultumea lipsa de perspectiva . Intelegea ca va face probabil toata viata acelasi lucru, nu va avea timp niciodata pentru a invata ceva nou, pentru a cunoaste lumea sau pentru a-si intemeia o familie.
Uneori, seara, rupt de oboseala asculta la gura focului povestile spuse de ceilalti lucratori de la ferma despre pistolarii care erau in acele vremuri adevarate vedete . Dueluri spectaculoase, faima, bani, glorie, o viata de succes. Si incetul cu incetul dorinta de a deveni un pistolar crestea in sufletul baiatului abia iesit din adolescenta si coplesit in fiecare zi de munca la ferma.
Se pare ca era totusi un baiat norocos, caruia dorintele i se implineau. Intr-o zi, in timp ce se plimba pe un drum la marginea fermei a gasit un pistol nou-nout , in perfecta stare de functionare. Probabil ca il pierduse vreun drumet grabit sau poate vreun talhar dintre aceia multi care bantuiau prin vremurile acelea. Baiatul a luat pistolul, l-a ascuns cu grija ca pe o comoara si zile in sir s-a gandit la acest pistol ca la un bilet de intrare in "viata reala" asa cum o vedea el. Apoi a inceput sa se trezeasca diminetile mai devreme, se retragea cat mai departe in padurea de la marginea fermei si se antrena tragand la tinta. Cartusele le lua pe furis de la paznicii de la ferma, de obicei prea neglijenti ca sa le numere.
No
rocul era din nou de partea sa: se pare ca era un talent innascut la trasul la tinta, reusea sa loveasca fara dificultate, fara efort, fara sa se gandeasca toate tintele pe care si le propunea. Si astfel, prinzand curaj a inceput sa poate pe ascuns pistolul la el acest lucru dandu-i din ce in ce mai mult curaj si incredere in fortele proprii.
Iar intr-o zi s-a intamplat ceva care avea sa ii schimbe viata pentru totdeauna . Impreuna cu mai multi muncitori de la ferma a mers in orasul invecinat pentru a face mici cumparaturi. Si conform noului obicei pe care il dobandise si-a luat cu el pistolul pe care il tinea bine ascuns in buzunar, lucru care ii dadea ca de obicei mult curaj.
In oras un betiv dornic de glume proaste a scos pistolul sa ameninte in gluma grupul de muncitori la ferma. Iar baiatul fara sa se gandeasca prea mult a scos rapid pistolul si l-a rapus pe loc pe agresor cu un singur glont bine tintit . Intamplarea a facut ca acel betiv sa fie un pistolar destul de cunoscut in locurile acelea asa ca intamplarea a atras imediat atentia. Si pana ca baiatul nostru sa isi dea seama ce i se intampla a primit pe loc mai multe provocari la duel de la pistolari care nu puteau accepta unul nou printre ei.
Talentul baiatului de a tinti repede l-a ajutat de fiecare data, rand pe rand lichidandu-si toti oponentii. Iar din acea zi s-a mutat la cel mai bun hotel din oras, a inceput sa se imbrace elegant si ca printr-un miracol viata sa s-a schimbat . Era inconjurat de femei frumoase, de admiratori, primea o parte din banii din pariurile care sa faceau pe el si se duela in fiecare zi. Si pentru ca ii placeau armele isi facuse si o colectie frumoasa de pistoale scumpe. Viata grea de la ferma era aproape uitata si ori de cate ori isi amintea ca prin vis de aceasta isi spunea de fiecare data ca a facut alegerea corecta devenind pistolar.
Nu avea o imagine prea clara a viitorului , nici nu il interesa acest lucru. Prezentul era tot ceea ce avea si prezentul era extraordinar, mai mult decat ar fi putut visa vreodata.
Intr-o dimineata insa s-a trezit transpirat si tremurand ca dupa un cosmar pe care nu putea sa si-l mai aminteasca. Avea o stare de neliniste pe care nu si-o putea explica, respira cu greutate si avea sentimentul unui pericol iminent . Mai intai s-a gandit ca poate a exagerat cu duelurile asa ca si-a luat cateva zile de vacanta. O vedeta ca el putea sa isi permita multe, inclusiv cateva zile de vacanta. Apoi si-a adus aminte ca abandonase demult micul lui antrenament din fiecare dimineata. Dar nici antrenamentul pe care l-a reluat, nici odihna nu reuseau sa il scape de starea de neliniste care il cuprindea din ce in ce mai des. Apoi intr-o zi a inteles .
A inteles ca este doar o problema de timp pana va muri . De putin timp. Ca intr-o zi un alt adolescent ambitios care va dori sa scape de viata grea de la o ferma oarecare va veni sa il provoace la duel si va fi poate cu o fractiune de secunda mai rapid decat el. Ca poate intr-o zi nelinistea, oboseala, ingrijorarea il vor face sa ii tremure mana si atunci totul se va sfarsi .
In ingrijorarea ce il cuprindea tot mai des incepuse sa vada detalii pe care pana atunci nu le vazuse niciodata. Toti cei cu care se duela erau oameni tineri si foarte tineri, pentru ca nu apucau sa imbatraneasca. Nici unul dintre ei nu avea familie pentru ca nu apucau sa isi faca o familie. Nici unul dintre ei nu stia sa faca nimic altceva in afara de dueluri pentru nu apucau sa invete sa faca altceva.
A inceput sa analizeze posibilitatile pe care le avea ca sa scape din aceasta capcana pe care si-o construise singur si anume viata de pistolar. Incepuse chiar sa regrete viata grea de la ferma in care nu isi punea in primejdie viata in fiecare zi.
Prima optiune ar fi fost sa fuga. Intr-o noapte fara luna sa isi ia cateva lucruri personale, putinii bani pe care ii stransese in viata de huzur pe care o traise pana atunci si sa plece oriunde. Dar si-a dat seama ca nu era o idee prea buna. Era deja cunoscut, apoi nu stia sa faca nimic din care sa isi castige existenta, probabil ar mai trait o vreme tot din dueluri.
O alta varianta ar fi fost sa se retraga din activitate cumva "oficial" . Sa inventeze o boala, o infirmitate. Dar pe termen lung nu i-ar fi adus siguranta. Faima pe care si-o construise era un blestem care il urmarea. Fiecare adolescent dornic sa se afirme l-ar fi cautat sa il provoace la duel pentru a iesi din anonimat la randul sau. Prietenii celor lichidati de el de-a lungul timpului l-ar fi cautat pentru razbunare. Asa ca, pentru a supravietui era obligat sa fie cel mai bun in continuare.
S-a mai gandit in disperare sa isi faca o scoala de pistolari . Aceasta i-ar fi asigurat, cel putin pentru o vreme respectul celorlalti si i-ar fi avut alaturi si pe ucenici. Dar si-a dat seama ca de fapt isi propunea sa isi creasca viitorul asasin . Orice ucenic este dornic sa isi depaseasca maestrul si cea mai rapida cale in cazul pistolarilor era sa isi lichideze maestrul.
I-a mai trecut prin cap sa isi foloseasca influnta pe care o avea in orasel pentru a deveni serif sau primar si a parasi astfel in mod oficial viata de dueluri. Insa cei care se duelau nu prea respectau autoritatea si regulile astfel ca o asemenea hotarare nu ar fi dus nicaieri...
Povestea adolescentului nostru care a dorit sa devina pistolar se termina aici.
Nu stiu ce decizie a luat dar va invit pe dvs. sa luati aceasta decizie in locul lui . Si sa dati un final acestei povesti. Iar daca doriti sa ni-l spuneti si noua, chiar aici, pe aceasta pagina.
Sursa: http://www.psihoterapie.net/