Se spune ca undeva, departe, la tara, intr-o casa mare si frumoasa traiau trei soricei. Desi nu aveau o prea mare experienta de viata sau profesionala (in profesia de soarece, desigur) soriceii erau convinsi ca se pricepeau la toate si se ciondaneau adeseori asupra a ceea ce faceau si asupra a ceea ce era de facut.
Cu toate acestea, in felul lor galagios traiau totusi in armonie si buna intelegere.
Intr-o buna zi insa s-a intamplat ceva deosebit: cu un zgomot asurzitor un perete intreg s-a prabusit, lumina s-a intunecat iar in camera a pasit un monstru.
Cei trei soricei au incremenit in locurile in care se aflau in acel moment, in locurile lor preferate, de altfel. Unul era pe peretele din fatza, de unde ii placea, dupa spusele sale "sa infrunte lumea". Altul era pe podea, unde ii placea sa aiba "teren ferm sub picioare" si sa faca planuri. Iar cel de-al treilea soricel se afla pe o scandura din tavan de unde ii placea sa incerce sa "isi pastreze o privire sintetica, de ansamblu" si sa isi bea in tihna cafeaua.
Monstrul a scos un "muuu" inspaimantator de cateva ori, a scuturat din coarne (da, avea coarne, cum au toti monstrii!) si clopotul enorm pe care il purta la gat iar apoi, dupa o vesnicie a iesit in marsarier prin peretele pe care il sparsese. Soriceii si-au revenit cu greu din spaima, s-au adunat treptat la loc, in ritmul lor propriu si au inceput apoi sa comenteze cele intamplate.
"Avea coarne uriase si o limba absolut enorma" spunea cu groaza soricelul din perete, cel care "infrunta lumea". "Aa, si era agresiv si biped. Iar clopotul pe care il purta la gat era infricosator.".
"Vorbesti numai prostii" spunea celalalt soricel, care fusese ascuns in podea, "ce coarne, ce limba, ce biped? Sa fim realisti. Monstrul arata ca un fel de masa cu patru picioare si de care atarnau un fel de clopote. Clopotele atarnau pe dedesubt si nu la gat." spunea soricelul "cu picioarele pe pamant", cel care incremenise pe podea. Si poate ca cei doi certareti s-ar mai fi certat mult si bine daca cel de-al treilea soricel, care avusese norocul sa asiste la eveniment asezat confortabil pe scandura sa din tavan - si ca atare vazuse totul de sus, de la o distanta confortabila - nu i-ar fi intrerupt:
"Aveti dreptate amandoi, desigur, fiecare in felul vostru. Fiecare ati vazut monstrul de pe unde erati ascunsi. Mi-as permite sa va spun ca in acest caz va lipseste perspectiva. Monstrul avea intradevar coarne uriase din fatza iar de dedesubt arata probabil ca o masa cu clopote insa de un am stat eu arata mai degraba ca o vaca, ca acele vaci pe care le vedem zilnic la orizont si ne intrebam adeseori cu invidie oare cine le mulge."
Se spune ca din acea zi micutii soricei au devenit mult mai atenti la relativitatea punctelor lor de vedere.
Si au decis in buna traditie ericksoniana sa utilizeze intamplarea cu monstrul pentru a-si imbunatati abilitatile de comunicare.
Si daca nu se vor fi despartit intre timp or fi impreuna si astazi.
Si am incalecat pe o sa si v-am spus povestea asa.
Sursa: http://www.psihoterapie.net/