Se spune ca undeva, candva traia un caine caruia ii placea foarte mult carnea. Ma rog, cui nu-i place?
Era un caine pofticios si ambitios, intr-o continua miscare dupa lucruri placute vietii de caine si dupa oportunitati.
Si intr-o zi, cainele nostru, plimbandu-se prin localitatea unde traia a vazut in spatele unui gard o bucata mare de carne cruda, absolut irezistibila, proaspata, rosie, probabil pierduta de cineva neatent. Era pe jumatate impachetata frumos in hartia de la macelarie.
Cainele entuziast era lipit de gardul cu ochiuri mici care il despartea de bucata de carne iar aceasta statea la cativa centimetri de nasul sau. Era atat de absorbit de scopul sau incat uitase de oboseala, de drumul catre casa, de foame si de sete. A petrecut astfel ore in sir hipnotizat de bucata de carne fara sa se apropie de aceasta nici macar cu un centimetru.
Si dupa ore petrecute in gardul care il despartea de dorinta sa din partea cealalta a gardului a vazut cu oroare o pisica grasa si murdara care cu miscari incete si ignorand total cainele orbit de furie a inceput sa taraie cu greu bucata mare de carne, prea mare pentru ea.
Tarziu, in noapte, dupa ce pisica si carnea disparusera demult cainele obosit si resemnat pleca spre casa. Si dupa cativa pasi descoperi cum gardul se termina brusc. Ii dadu tarcoale neincrezator. Gardul exista doar pe o distanta de cativa metri.
Pentru cainele nostru ambitios, lacom si incapatanat a fost o lectie pe care nu a uitat-o niciodata.
Adeseori entuziasmul cu care ne urmarim scopurile ne impiedica sa vedem limitele reale ale obstacolelor din calea noastra.
Si am incalecat pe o sa si v-am spus povestea asa.
Sursa: http://www.psihoterapie.net/