Gândul Rău s-a hotărât să facă o vizită rudelor sale. Cine altcineva decât Gândurile Bune?... S-a îmbrăcat la patru ace, şi-a făcut freza cu creastă - ultima modă - şi-a pus cercelul rotund în urechea dreaptă şi a pornit la drum.
Mergând atent, să nu se sfarme, nu a zărit Conştiinţa care s-a oprit încet.
" - Unde mergi, Gând Rău?" întreabă aceasta, mirată." N-ai mai ieşit de mult la plimbare."
" - În vizită la rudele mele", răspunse timid. "Sunt abătut în ultima perioadă, parcă nu mai sunt eu… Simt că nu mai am mult de trăit şi am decis să rezolv toate disputele cu cei din jur."
" - Foarte bine. Să nu le tulberi prea tare. Să nu stârneşti amintiri ce nu-şi mai au rostul."
"- Nu, promit! Îmi voi folosi simţul umorului. Bruma de umor ce am avut-o din născare", zise Gând Rău.
Ajuns la capătul străzii, coti spre dreapta. S-a oprit in faţa unei case simple, modeste, cu un etaj. Exteriorul vopsit în alb, cu flori în grădini şi iederă pe casă.
Sună la sonerie. O dată. Încă o dată. Se auzi cheia răsucită în
"- Frateee!" spuse Gândul Rău şi se năpusti asupra Gândului Bun.
" - Heeii... păstrează distanţa. Nu vreau să mă întinezi", se apără Gând Bun.
Rudele au apărut una câte una în salon.
"- Ce-i cu tine aici?" întrebă Gând Senin.
" - Simt că sunt pe cale să dispar din lumea aceasta, şi am zis să vă vizitez."
" - Deci nu vor mai exista decât gânduri de bine?" se interesă Gând Frumos.
" - Da. Eu sunt ultimul Gând Rău din familia gândurilor. Oaia neagră ce există în fiecare familie."
" - Nu se poate", spuse timid, cu privirea în pământ Gând Rău. "Mă irit de la sărutat."
" - Trebuie, trebuie, trebuie..." au sărit cu gura gândurile. Şi au atacat.
L-au sărutat pe Gând Rău, pe urechi, pe nas, pe gură, pe mâini.
Acesta se gâdila... râdea din răsputeri şi, încetul cu încetul se umplea de inimioare pe tot corpul.
După ritual, Gândul Rău s-a transformat în Gândul Iubirii.