In mijlocul unei paduri in care traiau fericite multe animale statea trist din cale-afara un om.
Animalele s-au sfatuit intre ele si-au hotarat sa afle motivul tristetii lui si felul cum l-ar putea ajuta sa scape de ea.
S-au dus cu toatele la om si l-au intrebat despre tristetea lui iar el le-a spus ca e nemultumit. Apoi l-au intrebat ce anume l-ar ajuta sa-si gaseasca multumirea. El a spus ca isi doreste sa aibe privirea agera.
Atunci vulturul i-a dat privirea sa agera insa omul nu scapa de tristete. A spus ca-si doreste sa fie puternic iar jaguarul ii dadu puterea sa. Cum tristetea omului parea foarte mare, animalele ii facura multe astfel de daruri. Dupa ce le primi, omul se ridica si pleca.
Animalele erau incantate ca reusisera sa-l ajute si discutau cu inflacarare despre faptul ca primind atatea daruri, cu siguranta omul nu va mai fi niciodata trist. 
Doar bufnita ce statea oarba pe creanga unui arbore inalt era sceptica. Ea le spuse animalelor: “Am vazut in om un gol pe care darurile voastre nu l-au putut umple. Omul a plecat sa caute si alte lucruri cu care sa-si umple golul si asta va face mereu pana cand intregul pamant secatuit ii va spune… “Nu mai am nimic sa-ti dau”…
Insa omul plecase deja fara sa primeasca darul de intelepciune al bufnitei.