(…) Acest fenomen a fost pus in evidenta de psihologul Forer (1949). El va numi “efect Barnum¹” aceasta tendinta a oamenilor de a accepta o vaga descriere de personalitate ca potrivindu-se perfect la ei insisi, fara sa-si dea seama ca aceasta descriere s-ar putea aplica la fel de bine oricui altcuiva…
Forer a aplicat un test de personalitate studentilor sai. A aruncat rezultatele la cos si a copiat textul unei analize de personalitate luat dintr-o revista, de la rubrica “Astrologie”. Cateva zile mai tarziu, le-a dat fiecaruia dintre studenti acest text: “Ai nevoie sa fii iubit si admirat, totusi esti critic cu tine insuti. Exista puncte slabe in personalitatea ta, dar stii in general sa le compensezi. Ai un potential considerabil pe care nu-l folosesti in avantajul tau. In exterior, esti disciplinat si stii sa te controlezi, dar in interior ai tendinta sa fii preocupat si nu foarte sigur de tine. Uneori, te intrebi serios daca ai luat decizia buna sau daca ai facut ceea ce trebuia. Preferi o anumita doza de schimbare si varietate si devii nesatisfacut daca ti se impun restrictii si limitari. Te consideri un spirit independent si nu accepti opinia altuia decat daca e demonstrata corespunzator. Crezi ca e nepotrivit sa te dezvalui prea usor celorlalti. Sunt momente cand esti foarte extravertit, vorbaret si sociabil, dar si unele cand esti introvertit, circumspect si rezervat. Unele dintre aspiratiile tale tind sa fie destul de nerealiste”.
Studentii nu stiau ca au primit cu totii acelasi text. Forer le-a cerut sa noteze aceasta evaluare cu puncte de la 0 la 5, pentru a afla in ce masura apreciau ca rezultatele testului reflecta bine personalitatea lor. Forer a fost impresionat de rezultate : intr-adevar, media de 4,2 demonstra un acord important.
Acest experiment a fost repetat de multe ori, intotdeauna cu acelasi succes. Astfel, Ulrich, Stachnik si Stainon (1963) au constatat ca, din 57 de persoane, 53 estimasera ca bilantul ce le fusese permis constituia o excelenta interpretare a personalitatii lor. In acest studiu insa, cercetatorii au remarcat un fapt si mai ciudat : desi, dupa experiment, subiectii au aflat ca atribuirea profilurilor era identica pentru toti, unii dintre ei au persistat in « efectul Barnum ». Un subiect a formulat chiar fraza urmatoare : « Cred ca in cazul meu, aceasta interpretare se adapteaza individual, caci exista prea multe fatete care imi corespund pentru ca aceasta sa poata fi o generalizare »
Cum se explica efectul Barnum? Potrivit lui Dickson si Kelly (1985), care au studiat totalitatea cercetarilor consacrate acestui fenomen, se pare ca in primul rand ne plac flatarea si discursurile care ne valorizeaza. Apoi, deseori nu percepem intr-o analiza decat ceea ce ne convine.
Asadar, din diferitele studii reiese ca trasaturile de caracter care ne avantajeaza sunt mai usor acceptate ca o descriere precisa a personalitatii noastre decat trasaturile dejavantajoase. Faceti voi insiva experienta, spuneti de exemplu cuiva: ”Cred ca ai un puternic simt al dreptatii, nu-i asa?”. Veti vedea ca raspunsul va fi intotdeauna: “Da, asa e ...”
Cercetarea lui Dickson si Kelly subliniaza totodata faptul ca efectul Barnum este prezent in mai mare masura la persoanele cu o mare nevoie de aprobare sau cu tendinte autoritare.
Pericolul “efectului Barnum” consta in aceea ca riscam sa apreciem ca pertinenta orice metoda de evaluare a personalitatii, sa acceptam declaratii hazardate sau chiar false despre noi insine, admitand ca le consideram suficient de pozitive sau de flatante. O falsa descriere a personalitatii noastre ne poate parea precisa si specifica, in vreme ce ea este vaga si se poate adapta la numeroase persoane. (...)
1. Barnum : fondatorul circului. I se atribuie doua aforisme. Primul : « In orice spectacol, fiecare trebuie sa creada ca exista acolo ceva, cat de mic, special pentru el ». Al doilea : « In fiecare minut, se naste un fraier... »
Serge Ciccotti