Triunghiul dramatic (Persecutorul, Salvatorul si Victima), sistematizat de Stephen Karpman reprezinta un tipar de interactiune in jocurile psihologice specifice Analizei Tranzactionale si se desfasoara sub forma unui joc inconstient si manipulativ la care recurgem de cele mai multe ori pentru a implini niste nevoi mai degraba disfunctionale. Este un joc al cererii ce are la baza credinta ca “ni se cuvine” si in acelasi timp este un joc al desconsiderarii.
Nevoile fiecarui rol sunt legate de: atentie, acceptare, sustinere, ajutor, respect, iubire manifestata.
Ce desconsidera fiecare rol?
1. victima desconsidera propriile resurse si capacitati si ajutorul primit de la ceilalti
2. persecutorul desconsidera libertatea celorlalti de a decide
3. salvatorul desconsidera resursele si capacitatile celorlalti
Persecutorul il putem asemana Parintelui Critic care acuza, ataca, nedreptateste, e furios si ne spune ca e numai vina noastra.
Salvatorul este Parintele Grijuliu care ne ajuta si ne preia din responsabilitati, rezolva el totul pentru ca celalalt sa fie linistit si fericit.
Salvatorul nu salveaza pentru a face un bine ci pentru ca simte nevoia sa ingrijeasca o persoana dependenta fata de care, daca aceasta incearca sa devina independenta, se transforma imediata in Persecutor.
Victima este „cea mai importanta persoana”, „manipulantul desavarsit”, fara ea Salvatorul si Persecutorul nu si-ar justifica existenta. Victima („saracul/saraca de mine ... ce mi-a facut X sau chiar toata lumea!”) cauta trei lucruri: o persoana pe care sa se sprjine si care sa-i preia responsabilitatiile, o persoana pe care s-o poata arata cu degetul atunci cand ceva nu merge bine si o modalitate de a evita asumarea responsabilitatii pentru propriile actiuni.
Eugen Lovinescu spunea:
“Se poate face un circ cu purici. Puricii trebuie dresaţi, primul lucru care trebuie făcut este să se obţină ca puricii să nu mai sară. Cum se ajunge aici? Se pun puricii sub un pahar. Puricii încearcă să sară, se lovesc de sticlă, cad la loc. Dintr-un anumit moment, ei nu mai sar. Paharul poate fi ridicat. Şi iată-i pe purici avansând încet, prostiţi; ei pot fi împinşi cu degetul, se poate sufla peste ei, nu mai sar.”
Victima este cel mai bun “dresor”, asigurandu-si existenta rolului sau in viata celorlalti, crezand astfel ca-si justifica propria existenta. Este vorba aici despre o stima de sine foarte scazuta pe care incerca gresit s-o “ridice” manipulandu-i pe cei din jur. Este durerosul adevar despre manipulare, in special sentimentala, despre crearea dependentei si intrarea intr-un cerc vicios din care nu poti iesi decat sifonat daca nu chiar strivit.
Ca intr-o piesa de teatru, cele trei roluri se schimba intre ele, Victima avand tot timpul rolul principal. Din acest triunghi nimeni nu iese invingator, toti protagonistii au de pierdut, toti sufera si tragedia este ca nici macar nu stiu de ce.
Exemplu:
Victima: „M-ai tradat, mi-ai inselat increderea, nu-ti pasa de mine!”
Salvatorul: „Nu stiu de ce esti suparat/a. Te rog sa-mi spui cu ce am gresit. Ce nu am facut bine?”
Victima: „Lasa, nu e vina ta, oricum pe mine m-a tradat toata lumea si oricum pe mine nu ma mai intereseaza nimeni si nimic din acest moment.” -> „isi ia jucariiile si pleaca” pentru ca nu ai ghicit, (pentru ca nu spune ce ar dori!) cum ar fi vrut sa actionezi.
Salvatorul: „ As vrea sa-ti treaca supararea. Ce pot face pentru tine?”
Victima se transforma in Persecutor creandu-i celuilalt un sentiment de vinovatie: „E prea tarziu acum, nu mai ai ce sa faci, nu ma mai intereseaza persoana ta.”
Salvatorul se transforma atunci in Persecutor: „Nu mai stiu cum sa ma port cu tine, ti-am facut toate poftele, te-am inteles, am fost langa tine de cate ori ai avut nevoie ... din cauza ta n-am dormit toata noaptea si acum mi-e rau”
Victima, acum simtindu-se vinovata, se transforma in Salvator: „Hai sa incercam sa nu ne mai certam, suntem amandoi obositi, stresati, etc”
... si dialogul poate continua la nesfarsit, protagonistii schimband rolurile fara a ajunge la o concluzie de bun simt, acest lucru ducand in timp inevitabil la ruperea relatiei, de orice fel ar fi aceasta.
Daca acest triunghi este format din trei persoane, de exemplu un cuplu si o a treia persoana, sau mama, tata si copil, situatia este si mai greu de stapanit si suferinta este pe masura.
Cum iesim din triunghi:
Constientizand ceea ce facem si straduindu-ne sa nu mai repetam aceleasi greseli pentru a putea avea rezultate diferite. Putem alege sa nu mai alimentam rolul celuilalt si sa rupem aceasta relatie de dependenta de celalalt si implicit de dependenta de suferinta. Oricare dintre “personaje” (in special Victima) poate renunta constient la acest rol si isi poate propune sa traiasca ca persoane de sine statatoare, sa ia decizii proprii, sa-si asume responsabilitati reale fara a mai depinde de ceilalti.
Pentru iesirea constienta din acest triunghi emotional, este suficient sa ne putem o simpla intrebare: “cum altfel fac sa obtin ce am nevoie fara sa joc unul dintre aceste roluri?” si sa lasam imaginatia si creativitatea sa ne ghideze catre modalitati sanaoase de a interactiona cu cei din jur si de a ne bucura de aceasta interactiune.
Un raspuns simplu la aceasta intrebare este: “invat sa-mi ofer singur/a si arat astfel celorlalti ce si cum sa-mi ofere!”
Ce obtinem prin iesirea din triunghi?
Renuntarea la acest joc psihologic permite accesarea Darului fiecarul rol:
1. victima manifesta compasiunea si iertarea si dezvolta in principal SQ (inteligenta spirituala)
2. salvatorul manifesta empatia si daruirea reala si dezvolta in principal EQ (inteligenta emotionala)
3. persecutorul manifesta vointa, motivatia si dezvolta in principal IQ (inteligenta mentala)
Cum poate interveni terapeutul?
1. Jucand pentru scurt timp in mod constient rolul celuilalt pentru a-i reflecta in oglinda starea pe care o produce, apoi explicand.
2. Punand intrebari care intrerup metalimbajul persoanei (credinte exagerate sau neverificate, generalizari, omisiuni, intrepretari distorsionate a evenimentelor exterioare).
Exp.:
a. pentru Victima: “cum stii ca nu poti sa faci ceva fara sa incepi o actiune?”, “cum stii ca ceilalti nu te inteleg/ajuta fara sa ai rabdare sa primesti un ajutor sau fara sa utilizezi uneltele pe care ti le ofera si sa le dai o sansa suficient timp?”
b. pentru Salvator: “cum stii ca ceilalti nu se descurca fara tine?”, “niciodata nu au reusit sa faca ceva bine singuri?”, “niciodata nu au reusit sa gaseasca singuri solutia?”, “cum vor invata oare ceilalti sa se descurce daca nu-i ajuti tu?’, “ai asteptat vreodata sa ceara singuri fara sa te oferi tu si sa vezi ce se intampla?”
c. pentru Persecutor: “tu ai facut tot timpul lucurile perfect?”, “tu chiar poti multumi tot timpul pe toata lumea?”
3. Propunand recadrari de context sau de semnificatie
Avand in vedere ca doua dintre credintele de baza (mai mult sau mai putin constiente) ale acestor roluri sunt “mi se cuvine sa primesc ceva de la ceilalti!” (din perspectiva cererii) si “ceilalti nu stiu, nu pot, nu ma inteleg, nu apreciaza, nu fac bine!” (din perspectiva desconsiderarii), ar fi bune recadrarile urmatoare: “imagineaza-ti ca esti singur pe planeta, cum traiesti?” si “cum ar fi daca ai incepe sa faci asta penru tine chiar de acum?”
articol publicat partial in Gazeta de Sud, Marți, 26 Ianuarie 2010, Cuplu si familie.