Articole

Twitter

Termenul hubris sau hybris (ὕβρις, hýbris) se referă la un concept grecesc care înseamnă ”exces”.
Sindromul Hubris a fost descris pentru prima dată de fostul politician David Owen și de psihiatrul Jonathan Davidson. Acesta este asociat cu excesul de putere, iar simptomele se diminuează de obicei atunci când individul nu mai deține această putere.

Sindromul Hubris este o trăsătură de personalitate care implică mândrie, încredere și importanță de sine excesive, dispreț total față de ceilalți. În consecință, aceste persoane tind să supraestimeze lucruri precum abilitățile, cunoștințele, importanța și probabilitatea de succes. De exemplu, o persoană cu acest sindrom ar putea crede că nu greșește niciodată, că este garantat că va reuși în toate proiectele sale sau că merită să fie deasupra legii. Acest sindrom reprezintă o trăsătură problematică care poate duce la consecințe grave și negative pentru indivizii hubristici (comportamente impulsive și adesea distructive) și pentru cei din jur, deci este important să o înțelegem.

Deși există exemple de indivizi hubristici în fiecare domeniu al vieții, acest fenomen este cel mai frecvent asociat cu cei care dețin o poziție de putere/decizională. Oamenii care suferă de sindromul Hubris își schimbă personalitatea atunci când se regăsesc în poziții de conducere. Acest lucru se poate întâmpla în afaceri, politică sau în orice alt domeniu în care există ierarhii. Acest fenomen este mai frecvent asociat cu cei care dețin o poziție de putere, de exemplu, CEO și alți directori, politicieni, judecători avocați etc.

În toate aceste cazuri, Sindromul Hubris apare atunci când o persoană prezintă niveluri excesive de mândrie, încredere sau importanță de sine în diverse moduri, cum ar fi prin supraestimarea excesivă și agresivă a abilităților lor sau prin refuzul de a crede că acesta poate comite vreodată o greșeală. În substrat, aceste persoane nu au de fapt încredere în sine, ci dimpotrivă. Sindromul este mai degrabă un mecanism de apărare menit să facă persoană să creadă că este acceptată, că poate ”corespunde”.

Este important de observat că, deși hubrisul este de obicei discutat ca o trăsătură personală, acesta poate apărea și la scară largă, în rândul grupurilor precum echipe sportive, companii sau țări, ai căror membri dezvoltă un hubris colectiv în ceea ce privește identitatea lor de grup, într-un proces similar cu dezvoltarea hubrisului individual.

Au fost propuse inițial 14 simptome care constituie sindromul hubristic (Owen, 2006). În prezent, au fost scurtate și intabulate aceste descrieri și au fost cartografiate afinitățile lor largi cu criteriile DSM IV pentru tulburarea de personalitate narcisistă, tulburarea de personalitate antisocială și tulburarea de personalitate histrionică. Cu toate acestea, nicio dovadă nu indică o explicație neuroștiințifică a sindromului Hubris. Cu alte cuvinte, creierul unei persoane cu sindrom hubris nu prezintă modificări fiziologice. Sindromul Hubris nu este o tulburare în sine și nici nu este un subtip de tulburare de personalitate narcisistă. În schimb, se manifestă în poziții de putere excesivă și nu se dezvoltă la fel ca o tulburare de personalitate.

Exemple de Sindrom Hubris în literatură
• În piesa “Doctor Faustus” (de Christopher Marlowe), doctorul Faustus afișează sindrom hubris atât atunci când încheie o înțelegere cu Diavolul, care îi va acorda puterea, cât și atunci când își ignoră oportunitățile de a se pocăi până când este prea târziu.
• În romanul „Frankenstein” (de Mary Shelley), omul de știință Victor Frankenstein prezintă sindrom hubris atunci când creează viață sub forma ”monstrului” său.
• În poemul epic „Paradisul pierdut” (de John Milton), personajul lui Satana prezintă sindrom hubris atunci când încearcă să se răzvrătească împotriva stăpânirii lui Dumnezeu în ceruri și când declară în cele din urmă că este „mai bine să domnești în Iad decât să slujești în Rai”.

Cum se manifestă Hubris?
Owen a descris sindromul Hubris ca fiind o tulburare de personalitate unică și dobândită care se dezvoltă numai după ce un lider are putere pentru o anumită perioadă de timp. De asemenea, este important să reținem că se aplică numai atunci când nu există antecedente de afecțiuni psihiatrice.

Sindromul Hubris a fost formulat ca un model de comportament la o persoană care:

1. vede lumea ca un loc de auto-glorificare prin utilizarea puterii;
2. are tendința de a acționa în primul rând pentru a spori imaginea personală;
3. prezintă o preocupare disproporționată pentru imagine și prezentare;
4. prezintă zel mesianic și exaltare în vorbire;
5. combină sinele cu națiunea sau organizația;
6. folosește „noi” regal în conversație;
7. prezintă încredere excesivă în sine;
8. are în mod vădit dispreț față de ceilalți;
9. arată răspunderea doar în fața unei instanțe superioare (istorie sau Dumnezeu);
10. prezintă o credință de neclintit că vor fi justificate în acea instanță;
11. pierde contactul cu realitatea;
12. recurge la neliniște, nesăbuință și acțiuni impulsive;
13. permite rectitudinii morale să nu ia în considerare caracterul practic, costul sau rezultatul;
14. afișează incompetență cu ignorarea piulițelor și a șuruburilor de elaborare a politicilor.

Ce îi determină pe oameni să dezvolte Sindrom Hubris

Nu există o singură cauză a hubrisului, dar, în general, comportamentele care umflă mândria, încrederea sau importanța de sine a unei persoane sunt susceptibile de a duce la aceasta, adesea printr-un proces gradual. De exemplu, în unele cazuri, o serie de succese majore consecutive pot determina declanșarea sindromului hubris, la fel ca și exonerarea de reguli sau primirea de laude constante și fără critici.
În plus, anumiți factori pot face o persoană mai predispusă la dezvoltarea hubrisului. Aceasta include, de exemplu, mediul lor cultural sau prezența unor trăsături de personalitate precum narcisismul, care implică interes excesiv sau admirație față de sine.
În cele din urmă, este important să reținem că, deși hubrisul este de obicei discutat ca o trăsătură personală, acesta poate apărea și la scară largă, în rândul grupurilor precum echipe sportive, companii sau țări, ai căror membri dezvoltă un hubris colectiv în ceea ce privește identitatea lor de grup, într-un proces similar cu dezvoltarea hubrisului individual.

1. În general, comportamentele care umflă mândria, încrederea sau importanța de sine a unei persoane sunt susceptibile de a duce la aceasta, adesea printr-un proces gradual. De exemplu, în unele cazuri, o serie de succese majore consecutive pot determina declanșarea sindromului hubris;
2. exonerarea de reguli sau primirea de laude constante și fără punctarea aspectelor de corectat;
3. anumiți factori pot face o persoană mai predispusă la dezvoltarea hubrisului, de exemplu, mediul lor cultural sau prezența unor trăsături de personalitate precum narcisismul, care implică interes și admirație față de sine excesive.

Hubris în diferite tipuri de relații
Se poate spune că Hubris afectează oamenii atunci când vine vorba de trei tipuri de relații:
• Relația lor cu Sinele. Când vine vorba de relația unei persoane cu sine, hubrisul o poate determina să dezvolte încredere excesivă și mândrie, ceea ce o poate determina să-și supraestimeze abilitățile, cunoștințele și probabilitatea de succes și să rateze necesitatea informării corecte sau al unui antrenament suficient pentru atingerea obiectivelor;
• Relația lor cu ceilalți. Când vine vorba de relația cu ceilalți, cei ce prezintă sindromul hubris se pot considera ca fiind mai presus de ceilalți, ceea ce poate duce la aspecte precum refuzul de a asculta sfaturi, perspective diferite și disponibilitatea de a folosi frica, intimidarea și violența pentru a-și atinge obiectivele;
• Relația lor cu autoritatea. Când vine vorba de relația unei persoane cu autoritatea, hubrisul o poate determina să se considere a fi mai presus de lege, ceea ce o poate determina să creadă că nu trebuie să respecte legile și poate dezvolta dispreț față de autoritate.

Sindromul Hubris vs. mândrie autentică
Cercetătorii fac distincție între două tipuri diferite de mândrie :
• Mândria autentică, care este privită ca fiind pozitivă și dezirabilă, și care se caracterizează printr-o înaltă stimă de sine (atât implicită, cât și explicită) și o încredere în sine ridicată, împreună cu conștiinciozitatea, stabilitatea emoțională și agreabilitatea;
• Mândria hubristică, care este privită ca fiind negativă și nedorită și care se caracterizează printr-o stimă de sine implicită scăzută (pare crescută doar în aparență), împreună cu aroganță, egoism, agresivitate, rușine și dezacord.

Pericolele Sindromului Hubris

1. Principalul pericol al sindromului hubris este acela că întunecă judecata oamenilor în diferite moduri, ceea ce determină individul hubristic să ia decizii care sunt dăunătoare pentru ei și pentru ceilalți. De exemplu, deoarece sindromul hubris implică o încredere excesivă în cunoștințele și abilitățile personale, îi poate determina pe oameni să își supraestimeze capacitatea de a obține rezultate pozitive în diferite domenii, ceea ce îi face să-și asume riscuri inutile. În mod similar, hubrisul poate determina oamenii să supraestimeze validitatea și fiabilitatea intuițiilor lor și, în consecință, să se bazeze în exces pe aceste intuiții, evitând în același timp un proces de raționament adecvat, mai ales dacă implică discuții cu alții;
2. Hubrisul este, de asemenea, asociat cu o serie de probleme suplimentare, cum ar fi imprudența și impulsivitatea, pierderea contactului cu realitatea, refuzul de a lua în considerare rezultatele nedorite, refuzul de a se simți responsabil față de ceilalți, dificultăți în confruntarea cu realitățile în schimbare, dependența de o formulă simplistă pentru succes și o conștientizare morală afectată, toate acestea putând duce la rezultate adverse;
3. Hubrisul poate avea și un efect dăunător din perspectiva socială, deoarece hubrisul duce adesea la comportamente care îi determină pe ceilalți să formeze o opinie negativă despre individul hubristic. De exemplu, indivizii hubristici îi determină adesea pe membrii grupului lor să nu îi placă, atunci când afișează sindromul hubris făcând afirmații explicite cu privire la auto-superioritatea lor, declarând că sunt mai buni decât ceilalți sau că viitorul lor va fi mai bun sau când își supraestimează statutul în cadrul grupului.

Evităm dezvoltarea sindromului hubris prin:

1. luarea în considerare activă a pericolelor hubrisului;
2. reflectarea asupra performanței noastre într-un mod onest;
3. înconjurarea de oameni care ne ajută să ne înrădăcinăm în realitate;
4. utilizarea de tehnici relevante de debiasing pentru a reduce prejudecățile cognitive asociate cu hubris.
5.  Pentru cei care deja au ”pășit” în Sindromul Hubris este recomandată psihoterapia, coachingul sau trainingul NLP.

Concluzie
Puterea este un drog puternic și nu toți liderii au un caracter suficient de puternic pentru a-l contracara. Pentru a face acest lucru este nevoie de o combinație de bun simț, umor, decență și scepticism. Cinismul este, de asemenea, important, deoarece te ajută să vezi puterea pentru ceea ce este: o oportunitate privilegiată de a influența și de a direcționa către mai bine rezultatul situațiilor care se întâmplă în jurul tău.