“Tot ceea ce traim poate veni doar dintr-unul din doua locuri posibile. Ori vine din IUBIRE, ori vine din FRICA.” (Neale Donald Walsch, “Conversatii cu Dumnezeu pentru adolescenti si parinti”, Editura For You)
Acest articol nu se vrea o prezentare de specialitate a religiei crestine ci una de suflet. Religia crestina a fost si este religia care mi-a leganat primul suras in aceasta lume si mi-a mangaiat marea de ganduri dulci sau amare si mi-a sarutat lacrimile in aceasta viata. Este o religie care creeaza, iubeste, daruieste, iarta si mangaie asa cum toate religiile o fac. Este o religie al carui Dumnezeu este IUBIRE. Toata religia crestina se centreaza in jurul ideii de iubire. Decalogul (cele 10 porunci se pot rezuma la 2 mari porunci asa cum a spus Iisus: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Nu este altă poruncă mai mare decât acestea. (Evanghelia dupa Marcu, cap 12, 30). In completarea acestei idei vine si Sfantul Apostol Pavel care face o descriere a sentimentului ce ar trebui sa ne anime pe noi toti, copii lui Dumnezeu: “… Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.” (Epistola lui Pavel catre Corinteni, cap. 13)
{youtube}-ToQ5pbKIoM{/youtube}
Si pentru a-si dovedi El primul iubirea pe care ne-o cere, Dumnezeu si-a jertfit propriul Fiu, pentru ca nu poti astepta sa primesti iubire fara s-o daruiesti!
In sprijinul acestui fapt va daruiesc o poveste pe care am gasit-o in cautarile mele, in incercarea de a-mi raspunde la unele intrebari:
"A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi nu s-ar povesti… a fost odata, in vremuri deloc indepartate, intr-un satuc mic-mic, o famile de tarani care avea doi copii. Tatal nu credea in Dumnezeu, si nu ezita sa spuna si altora ce simtea el in legatura cu religia si sarbatorile crestine, cum ar fi Craciunul. Sotia lui credea insa, si ea si-a crescut copiii astfel incat sa aiba credinta in Dumnezeu si in Iisus, in ciuda comentariilor lui negative, prin care se impotrivea la orice. Intr-un ajun al Craciunului incarcat de zapada, sotia si-a luat copiii la o slujba crestina in satul in care locuiau. L-a invitat si pe el, dar a refuzat: “Prostii, daca ar exista intr-adevar Dumnezeu iar Iisus ar fi fiul Sau, de ce l-ar fi trimis El pe pamant cu chip de om? Daca e atotputernic, de ce sa se coboare El pana la nivelul nostru? Nu pot sa cred asa ceva, n-are nici un inteles!”Asa ca ea si copiii au plecat, iar el a ramas acasa. N-a trecut mult si vantul a inceput sa bata mai tare, viscolind zapada. In timp ce barbatul se uita afara pe fereastra, tot ce vedea era o furtuna de zapada.
S-a asezat sa se odihneasca inainte de a aprinde focul pentru a incalzi casa peste noapte. Si chiar atunci a auzit un zgomot puternic. Ceva a lovit fereastra. Apoi inca unul. S-a uitat afara, dar nu a putut sa vada prin viscol mai mult de cateva urme pe zapada. Cand vantul s-a mai linistit, el a mers afara sa vada ce anume a lovit fereastra. Pe campul de langa casa a vazut un stol de gaste salbatice.Se parea ca ele zburau spre tarile calde pentru perioada de iarna cand au fost prinse de viscol si nu au mai putut inainta. Pasarile s-au pierdut si au esuat la ferma lui, fara mancare si fara adapost. Isi miscau aripile si zburau in jurul terenului in cercuri mici, orbite si fara nici un scop. Cateva din ele se pare ca s-au izbit de geam.
Taranul, om cu inima calda, iubitoare, s-a gandit ca le-ar putea adaposti la ferma lui, de vreme ce nu puteau sa mai zboare spre sud pe o astfel de vreme. „Ferma ar fi un loc tare bun pentru ele sa stea. Este calduroasa si sigura, ar putea sa-si petreaca noaptea aici si sa astepte sfarsitul furtunii.”Asa ca a mers pana la ferma si a deschis larg usile, apoi a asteptat, sperand ca ele vor observa ferma deschisa si vor intra. Gastele dadeau insa din aripi invartindu-se fara nici un scop si se parea ca nu au observat ferma si nici ca si-au dat seama ce ar insemna aceasta pentru ele.
Barbatul a incercat sa le atraga atentia, dar tot ce a reusit a fost doar sa le sperie, si ele s-au mutat mai departe. Taranul a intrat in casa si a iesit apoi cu o bucata de paine, a rupt-o si a facut o dara de firimituri care sa le conduca spre ferma. Dar ele tot nu au inteles.S-a dus in spatele lor si a incercat sa le indrepte spre ferma, dar ele s-au speriat si mai tare. S-au raspandit in toate directiile, numai spre ferma nu. Nimic din ce a facut nu le-a determinat pe gaste sa ajunga in locul unde le-ar fi fost cald si unde ar fi fost in siguranta. „De ce nu ma urmeaza?! Nu pot sa vada ca acesta este singurul loc unde ele ar putea supravietui furtunii?”