Exista in Biblie o poveste, o poveste despre sufletul nostru, o poveste despre visurile noastre, despre ceea ce ne poate face fericiti in viata. Totul este sa vrem!

 

Pilda talantilor:

"Zis-a Domnul pilda aceasta: un om oarecare, plecand departe, si-a chemat slugile si le-a dat pe mana avutia sa. Unuia i-a dat cinci talanti, altuia doi, iar altuia unul, fiecaruia dupa puterea lui, si a plecat. Indata mergand, cel ce luase cinci talanti a lucrat cu ei si a castigat alti cinci talanti. De asemenea, si cel cu doi a castigat alti doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a sapat o groapa in pamant si a ascuns argintul stapanului sau. Dupa multa vreme a venit si stapanul acelor slugi si a facut socoteala cu ele. Si, apropiindu-se cel care luase cinci talanti, a adus alti cinci talanti, zicand: Doamne, cinci talanti mi-ai dat, iata alti cinci talanti am castigat cu ei. Zis-a lui stapanul: Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra intru bucuria domnului tau. Apropiindu-se si cel cu doi talanti, a zis: Doamne, doi talanti mi-ai dat, iata alti doi talanti am castigat cu ei. Zis-a lui stapanul: Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra intru bucuria domnului tau. Apropiindu-se apoi si cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am stiut ca esti om aspru, care seceri unde n-ai semanat si aduni de unde n-ai imprastiat si, temandu-ma, m-am dus de am ascuns talantul tau in pamant; iata, ai ce este al tau. Si raspunzand, stapanul sau i-a zis: Sluga vicleana si lenesa, stiai ca secer unde n-am semanat si adun de unde n-am imprastiat? Se cuvenea, deci, ca tu sa dai banii Mei schimbatorilor de bani, si eu, venind, as fi luat ce este al meu cu dobanda. Luati, deci, de la el talantul si dati-l celui care are zece talanti. Caci tot celui ce are i se va da si-i va prisosi, iar de la cel ce n-are si ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnica aruncati-o in intunericul cel mai din afara. Acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor. Acestea zicand, a strigat: Cel ce are urechi de auzit, sa auda!“ (Evanghelia dupa Matei 25, 14-30)

 

Interpretare:

Stapanul = Dumnezeu

Slugile = oamenii

Talantii (http://ro.wikipedia.org/wiki/Talant) = darurile şi abilitatile noastre personale, cu care Dumnezeu ne-a inzestrat la creatie

Inmultirea talantilor = onorarea darului lui Dumnezeu si dezvoltarea lui

 

Aceasta pilda se refera nu numai la viata religioasa, ci si la viata umana in general, la bucuria de a dezvolta/cultiva talentele noastre si a le pune in slujba vietii in general, se refera la bucuria de a creste.

Remarcam ca Dumnezeu diferentiaza darurile, nu daruieste tuturor oamenilor acelasi numar de talanti. In viata, oamenilor, darurile le sunt impartite pentru a asigura diversitatea si capacitatea umana de a conlucra si de a face un schimb de experienta, cunostinte, valori, sentimente (exp: diferentele de aptitudini pentru o profesie sau alta, talent pentru o arta sau alta, etc.)

In pilda ni se arata ca darurile impartite in mod diferit ca numar, fel si intensitate sunt purtatoare de bucurie, dar si purtatoare de responsabilitate, responsabilitatea omului crescand in raport cu darurile primite, deoarece cel care a primit mai mult are datoria sa ofere mai mult. Daca ne-am gandi doar la acest aspect si invidia ar disparea pur si simplu!

Vedem in pilda reactia “stapanului” si observam aplicarea principiului proportionalitatii in aprecierea cultivarii darurilor primite si principiului deplinatatii in rasplata pentru utilizarea acestor daruri. Ni se cere proportional cu darurile primite, insa suntem rasplatiti la fel ca cei cu daruri mai multe!

Pe cel de-al treilea om, adica pe cel care nu a inmultit talantul, “stapanul” l-a certat deoarece Dumnezeu nu este multumit daca omul tine doar pentru sine nefolosite, darurile, capacitatiile, resursele si forta sa interioara pe care le are, ci apreciaza cand le pune in slujba sa si a semenilor sai.

Bucuria implinirii a ceea ce suntem, bucuria cresterii a ceea ce avem, bucuria impartasirii fericirii noastre cu ceilalti a ceea ce este mai bun in noi, este de fapt bucuria deplina in viata unei persoane!

Atunci cand, copii/tineri fiind ne stabilim niste vise pentru viitorul nostru, atunci este momentul in care ne ascultam sufletul si stim cu toata fiinta noastra care sunt “talantii” pe care i-am primit si ce avem de facut in viata. Adultul este de multe ori blocat de ratiune despicand firul in patru, punandu-si singur blocaje, conditii, principii care nu fac alta decat sa arunce intr-un colt copilul interior care stie/simte ce daruri avem de inmultit si ce daruri ne vor aduce bucuria in viata!

 

Daca va treziti plangand, copilul vostru interior este cel care plange!

Opriti-va din cand in cand ratiunea critica si ascultati-va Copilul Interior!

 

Go to top