Cine sunt EU? Ce este “Eu”? Ce este SINELE meu? Nici ştiinţa, nici psihologia, nici religia sau orice drum spiritual nu-ţi va răspunde! Nimeni şi nimic nu-ţi rezolva o problemă ci doar o înlocuieşte cu alta până în momentul în care te decizi cu adevărat să afli cine eşti TU. Atâta timp cât rămâi blocat în reguli, în teorii care nu sunt ale tale crezând că cineva deţine adevărul absolut şi-l asculţi uitând să te asculţi pe TINE, nu ai şansa să ajungi la TINE.
Drumul pâna la tine este un efort personal, celalalt, oricine ar fi el, nu-ţi oferă decât nişte unelte, în cel mai bun caz. Atâta timp cât îl asculţi pe celălalt fără să-ţi propui, reacţionând la ceea ce auzi, să te întrebi de unde din interiorul tău vine reacţia şi ce semnificaţie are ea pentru tine, nu faci decât să accepţi o “spălare de creier”. Conceptele sunt statice, Tu esti într-o continuă schimbare. Nici o teorie nu înglobează cu adevărat realitatea, realitatea este o construcţie mentală personală, care începe din fragedă copilărie, atunci când suntem învăţaţi să ne exprimăm în limba maternă conform unor simboluri, atunci când atribuim aceste simboluri lucrurilor din jurul nostru şi învăţăm clipă cu clipă cum “trebuie” să fim pentru a fi acceptaţi, iubiţi, respectaţi, fericiţi.
De mic copil începi să trăieşti în construcţiile altora! E timpul să-ţi dai voie să afli unde eşti TU în toate acestea! Învaţă să asculţi mai mult cu inima decât cu mintea înainte de a accepta tot ce auzi şi mai ales învaţă să-ţi asculţi SINELE înainte de a-ţi dori să fii acceptat de ceilalţi doar dintr-un orgoliu nesatisfăcut!
Adevărul nu este exprimat în cuvinte, el este observat dintr-o dată ca rezultat al unei anumite atitudini. Uneori eşti gata să mori pentru o idee care nu a fost niciodată a ta. Primul semn că ai fost supus unei “spălari de creier” este atunci când trăieşti pentru a îndeplini aşteptările altora, atunci când crezi că felul în care te porţi, vorbeşti, te îmbraci, asculţi, etc., este mai important decat tine. Când EU nu se identifica cu “trebuie să…”, SINELE nu este ameninţat! Ne deosebim de “oamenii răi” nu prin ceea ce suntem, ci prin ceea ce facem şi prin ceea ce acceptăm!
Tranxu, un înţelept chinez, vorbind despre străduinţa de a fi “în conformitate” şi ce aduce asta în viaţa noastră, spunea: “Când arcaşul ţinteşte fără să aştepte vreo răsplată, dispune de toată îndemânarea; când ţinteşte ca să câştige o cataramă de alamă, devine deja nervos, când ţinteşte pentru a obţine un trofeu din aur, începe să nu mai vadă bine – vede două ţinte în loc de una şi mintea i-o ia razna. Îndemânarea lui nu s-a schimbat, dar premiul îl face să vadă dublu. Premiul îl interesează! Se gândeste mai mult să câştige decât să ţintească, iar nevoia de a câştiga îi seacă puterile”.
Suferinţa ta apare atunci când iluziile tale (construite de ce-ţi spun ceilalţi că “trebuie” şi de teama că nu corespunzi) se izbesc de realitatea ta interioară. Treci pe lângă Tine, pentru că ai impresia că ştii! Sau parazitezi pe lângă oameni care-ţi spun că ştiu… “Cel care ştie, nu spune, cel care spune, nu ştie!” Fereşte-te de cei care îti spun că ŞTIU, începând cu părinţii şi până la cel care te ghidează spiritual! Fereşte-te de cei care îţi spun că doar la ei este adevărul şi în altă parte este o problemă! Fereşte-te de cei care îţi construiesc iluzia că eşti “cel ales”, că faci parte dintr-o elita “specială” în care vei ajunge cu greu! Oricine ajunge acolo unde este locul lui şi nimeni nu este mai special decât altul! Toţi suntem aleşi! Fereşte-te de cei care se feresc de cei “nealeşi” pentru că se tem că le pot strica construcţiile!
Îţi iei o casă nouă, o maşină nouă, un job nou, o parteneră nouă, un partener nou, urmezi o nouă cale spirituală, imaginându-ţi că asta va schimba ceva în viaţa ta, în TINE. Nimeni nu poate căuta, înţelege şi face o schimbare pentru tine. Doar tu o poţi face luând cu atenţie din ceea ce auzi şi folosind cu măsura bunului-simţ natural cu care ne naştem şi pe care nu-l putem auzi decât într-o convorbire cu noi înşine! Deschide mai mult ochii inimii, ai sufletului, decât ai ego-ului! Informaţia vine spre tine pe toate căile, nu ai nevoie de vreun guru pentru asta! Nu acel “guru” te va ajuta ci modul în care-ţi iei informaţia! Cum ştii? Întreabă-te pentru ce eşti acolo!
“Natura ploii este aceeaşi, dar ea face să crească şi spini în mlaştini şi flori în grădini”, spune un proverb arab. Lumina soarelui cade la fel peste oricine, o floare îşi răspândeşte la fel parfumul pentru oricine şi doar cine vrea să rămână în lumină rămâne, doar cine vrea să simtă parfumul, îl simte!