Lupii, strămoșii câinilor la un anumit nivel, sunt una dintre cele mai cooperante specii canine. Această tendință de cooperare derivă din faptul că fiecare subiect are nevoie de alți membri ai grupului pentru a obține resurse și pentru a-și crește șansele de supraviețuire.
Haita funcționează ca o unitate în care fiecare individ colaborează la apărarea teritoriului, la vânătoare și la creșterea descendenților. Din acest motiv, chiar dacă între lupi există o ierarhie clară, subordonații pot oferi ajutor dominanților pentru a obține toleranță socială într-un fel de schimb de mărfuri. Lupii pot face pace după agresiune, pot consola victimele unui conflict și pot calma agresorii. Acest set de comportamente, numit și strategii post-conflict, necesită o atenție socială față de starea emoțională a celorlalți și capacitatea de a coordona reacțiile adecvate. Și lupii adulți se joacă: se angajează în lupte de joc, care seamănă foarte mult cu luptele reale, modulându-și fin acțiunile motrice și interpretând rapid intențiile colegilor de joacă, menținând astfel starea de spirit jucăușă non-serioasă. Toate aceste abilități cognitive și sociale au fost un teren fertil pentru selecția artificială operată de oameni pentru a redirecționa înclinația de cooperare a lupilor către relația afectivă câine-om.
Lupii sunt animale raționale cu care avem multe în comun. Lupii și oamenii sunt teritoriali, dar, spre deosebire de lupi, nevoia noastră umană de a revendica teritorii - respectiv de a avea tot mai mult, de multe ori, fără o necesitate reală - provoacă probleme.
Pe de altă parte, alte aspecte comune – dacă le recunoaștem – pot crea legături mai puternice între lupi și oameni sau, pur și simplu ne pot fi utile ca model sănătos de viață.
1. Structura familială
Ambele specii (om și lup) au evoluat în cadrul familial și și-au găsit puterea în grup/număr. Membrii oricărei familii sănătoase – oameni sau lupi – își asumă roluri specifice. La fel ca părinții umani, lupii alfa iau decizii și controlează haita în scopul binelui comun. Alți membri contribuie la supraviețuirea haitei. În familiile lor, lupii se joacă, arată afecțiune, își hrănesc și disciplinează puii, își respectă bătrânii și își plâng morții.
2. Abilitatea de exprimare a emoțiilor
La fel ca oamenii, lupii au personalități diferite: unii sunt singuratici; unii sunt îndrăgostiți; unii sunt lideri. Posturile și expresiile lor faciale exprimă bucurie și tristețe, agresivitate și frică, dominație și supunere. La oameni numim aceasta comunicare non-verbală.
Adesea, animalele experimentează anumite emoții la care oamenii nu sunt atenți, însă, noi putem înțelege multe dintre sentimentele lor, potrivit biologului evoluționist Marc Bekoff. În cartea sa, “Viețile emoționale ale animalelor”, Bekoff scrie că observarea este cheia. El a observat, de exemplu, că lupii “au expresii faciale mai variate și că folosesc aceste expresii pentru a comunica stările lor emoționale altora. Cozile lupilor sunt mai expresive, iar lupii folosesc mai multe poziții ale cozii decât câinii sau coioții pentru a-și exprima emoțiile.”
Bekoff descrie modul în care un astfel de limbaj al corpului a dezvăluit durerea pe care a simțit-o o haită de lupi după ce a pierdut o femelă de rang inferior. Animalele îndurerate și-au pierdut spiritul și jocul. Nu mai urlau ca grup. În schimb, cântau singuri într-un strigăt lent jalnic. Și-au ținut capul și coada jos și au mers încet atunci când au ajuns la locul în care un leu de munte le-a ucis tovarășul de haită. Este uimitor modul în care aceste schimbări sunt similare cu schimbările pe care le poate experimenta o familie umană după pierderea unei persoane dragi.
3. Structura morală
Asemănarea dintre lupi și oameni este și mai profundă. Ambele sunt creaturi morale. În urmă cu câțiva ani, un grup de oameni de știință proeminenți au semnat “Declarația de la Cambridge asupra conștiinței”. Oamenii de știință au declarat că dovezile științifice care evoluează rapid arată că multe animale sunt conștiente în același mod în care sunt oamenii și acționează cu intenție. Conștiința, conștientizarea și intenția sunt cheile de boltă ale moralității.
Abilitatea de a coexista poate determina, de fapt, dimensiunea finală a unei haite de lupi (sau de oameni). Multă vreme, oamenii de știință au crezut că hrana disponibilă reglementează dimensiunea haitei. Dar Bekoff și Pierce evidențiază cercetările realizate de expertul în lupi David Mech, care arată că dimensiunea haitei poate fi reglementată de factori sociali și nu doar de alimente. Iată o interpretarea asupra constatărilor lui Mech: ”dimensiunea haitei este guvernată de numărul de lupi din haită care pot intra într-o luptă cu o altă haită competitoare. Când acele numere sunt dezechilibrate - nu sunt suficienți membri, prea mulți concurenți - haitele se despart”.
Dacă luăm în calcul dovezile despre faptul că animalele pot acționa în mod real moral, pot experimenta emoții precum bucuria și durerea, atunci e bine să ne asigurăm că acțiunile noastre se potrivesc cu convingerile noastre (că vorba este completată de faptă). Este important să tratăm aceste alte ființe cu respect, apreciere, compasiune și dragoste. După cum scrie Bekoff: „Nu există nicio îndoială că, atunci când vine vorba de ceea ce putem și nu putem face altor animale, emoțiile lor sunt cele care ar trebui să ne informeze acțiunile în numele lor și putem întotdeauna să facem mai mult pentru ele” și pentru noi luând exemplu de ”așa da”.
4. Lucrul în echipă
Nimeni nu înțelege mai bine ce înseamnă să fii un jucător de echipă decât un lup. O haită de lupi care nu funcționează împreună ca un întreg, este o haită care nu mănâncă, nu poate crește și nu va supraviețui. Lupii vor face orice pentru a-și proteja perechea, familiile și pe cei dragi, inclusiv să-și dea viața.
Lupii înțeleg, de asemenea, că nu există loc în viața ta pentru egoism atunci când faci parte dintr-o haită, așa că fiecare individ își acceptă poziția în structura socială. El înțelege, de asemenea, că regulile haitei nu sunt acolo pentru a-i îngrădi stilul de viață. Sunt acolo pentru binele tuturor, inclusiv al lui, așa că urmează regulile naturale. De asemenea, el rămâne loial, orice ar fi, și are încredere în membrii haitei că vor face același lucru. La fel ca oamenii, lupii sunt animale sociale care de obicei se unesc și lucrează împreună în grupuri. Cu toate acestea, există și lupi singuratici care ajung separați de restul haitei. De obicei, lupii singuri sunt sortiți să eșueze. Adaptabilitatea și tenacitatea naturală a lupului îl pot ajuta însă să învețe să aibă grijă de sine și să aibă succes în mod independent. Unii lupi pot fi chiar mai potriviți la viața pe cont propriu, la fel ca unii oameni, dar cu mențiunea că nu aceasta este menirea naturală de supraviețuire și stare de bine (nici a lupului, nici a omului), ci cea de grup, haită, familie.
5. Echilibrul dintre muncă și relaxare
Lupii au dus conceptul de echilibru muncă/viață la rang de știință, iar oamenii ar putea beneficia foarte mult urmându-le exemplul. Spre deosebire de lupi, noi, oamenii, se pare că ne mândrim să ne ”îngropăm” de bunăvoie în muncă și cât mai multe responsabilități asumate (în perioada actuală este la ordinea zilei sindromul burnout). Ne distrugem sănătatea, ne distrugem starea de bine și ignorăm relațiile de neînlocuit până când acestea se destramă și mor. Apoi stăm, ne compătimim și ne întrebăm ce s-a întâmplat.
Putem învăța (reaminti) de la lupi atitudini ca: stabilirea clară a responsabilităților în ”haită”, respect pentru locul și ființa fiecărui membru al ”haitei”, creșterea prin fapte concrete a încrederii, acceptare a ceea ce este, răbdare, echilibru în asumarea obiectivelor și acțiunilor, prioritizare, eficientizare, timp de joacă/relaxare, ascultarea instinctului natural care ne spune ce ni se potrivește și unde să punem stop când este cazul.