“Cand eram mic… voiam sa ma fac Dumnezeu. Dar nu realizam cat de greu este sa iubesti si sa fii intotdeauna singur.”
Ionut Caragea
Un mare adevar exprimat de aceste cuvinte! Dumnezeu poate sa te iubeasca chiar si atunci cand esti bolnav si chiar si atunci cand stai cu spatele la El.
Cat de mare este nevoia noastra de a fi apreciati de cei din jurul nostru? Pana unde suntem dispusi sa mergem doar pentru ca celalalt sa aiba si sa-si mentina o parere buna despre noi? Ce masca suntem dispusi sa purtam?
De cele mai multe ori alegem sa purtam masca perfectiunii. Alegem sa punem o bariera intre noi si cei din jur pentru ca ei nu trebuie sa stie ca si noi plangem, ca si pe noi ne doare, ca si noi, ca si ceilalti avem o umbra, ca nu suntem perfecti! Cumva, la un moment dat in evolutia sa, omul a ajuns la concluzia ca a fi “uman”, deci imperfect este o dovada de slabiciune, un motiv pentru ceilalti sa-l “arate cu degetul”.
Aceasta idee a aparut din teama. Iar teama a venit din experienta. Cineva, la un moment dat, a ales sa fie el insusi, fara masca, a ales sa nu se mai urce cu picioarele pe umbra lui ca s-o ascunda, ci sa o lase sa se vada. Si experienta i-a spus ca cei care-ti vad umbra pleaca de langa tine. Pentru ca si ei la randul lor se tem! Pentru ca “cine doreste se si teme” (Horatius). Se teme ca nu va fi acceptat, inteles, apreciat, se teme ca va ramane singur.
De ce pleaca de langa noi cei care afla ca nu suntem perfecti? De teama! Pentru ca ceea ce vad in noi este si in ei, pentru ca recunosc acel lucru. Si nu le place. Pentru ca asta ar insemna ca nici ei nu sunt perfecti.
Se spune ca “prietenul la nevoie se cunoaste”. Asa este! Sunt momente cand umbra ta se poate intalni cu umbra prietenului tau. Se poate sa-l doara, se poate sa nu inteleaga, se poate sa nu fie de acord sau sa fie chiar revoltat, dar ramane langa tine pana se face lumina in amandoi ... daca-ti este prieten. Sau fuge ... se refugiaza in propria lui teama si alege sa fie prieten cu ea. Fuge de durerea ta, fuge de timpul pe care ti l-ar putea acorda, fuge pentru ca te-a crezut perfect/a si a aflat ca nu esti. Fuge spunand: “credeam ca esti o persoana deosebita dar esti ca toti ceilalti!”, fuge de teama sa nu te auda pe tine spunand: “m-ai lasat singur/a, esti ca toti ceilalti!”. Ii este teama sa nu se molipseasca de durerea ta.
Este ca si cum te-ai duce la spital cu picioarele frante si toti medicii ar lua-o la fuga ca nu cumva sa “se ia”, ca nu cumva sa le “mananci” din pretiosul lor timp, uitand ca ei singuri si-au ales aceasta profesie cu tot ceea ce decurge din ea.
Mai grav este ca uneori venim spre prietenii nostri avand frant sufletul. Iar pentru asta nu exista atele. Sufletul se vindeca doar cu suflet!
“Un prieten este o persoana care stie totul despre tine si inca te place”, spunea Elbert Hubbard. Un prieten este cel care isi asuma riscul ca “boala” ta sa se ia si ramane tinandu-te de mana pana te vindeci. Uneori se intampla ca si tu sa-l fi tinut pe el candva de mana fara chiar sa-si dai seama si fara sa te plangi. Poate si tu ai fi dorit sa fugi atunci cand recunosteai in tine umbra lui, dar ai ramas.
Relationarea este una dintre modalitatiile in care, in aceasta lume, invatam anumite lectii necesare drumului si dezvoltarii noastre. A ramane langa cei in dificultate, este in primul rand o lectie pentru noi insine. A fugi inseamna ca nu suntem pregatiti s-o invatam. Si atunci cand nu suntem pregatiti inseamna ca traim in teama. Teama de a vedea de fapt ce si cum suntem cu adevarat. Si atunci alegem! Ce alegem? Mastile!
Alegem sa purtam masca indiferentei, masca suficientei, masca stiutorului, masca celui perfect sanatos, masca omului ocupat, pentru ca aceste masti ne ajuta sa gasim o scuza de a-i evita pe cei “imperfecti”, pe cei care ne amintesc de imperfectiunea noastra.
In “Romanul adolescentului miop”, Mircea Eliade spunea: “Trebuie sa ma cunosc. Trebuie sa stiu odata sigur cine sunt si ce vreau. Am amanat mereu lucrul acesta, pentru ca mi-era teama. Mi-era teama ca nu voi izbuti sa-mi luminez sufletul sau ca lumina ce va aluneca asupra-i sa nu ma indurereze. Eu mi-am inchipuit anumite lucruri despre mine insumi. Ce se va intampla daca acestea nu exista aievea? Daca ele n-au fost decat o parere?”
Are vreun sens sa ne fie teama? Si daca totusi ne este, ce facem? Ca in orice situatie din viata noastra: alegem! Alegem sa ramanem in teama sau sa scoatem ceva bun din ea si sa invatam ceva nou despre noi insine.
“Teama este o intrebare: De ce ti-e frica si din ce cauza? Asa cum samanta sanatatii este in boala, pentru ca boala contine informatie, temerile tale sunt o comoara a autocunoasterii daca le explorezi.”, Marilyn Ferguson
Alegeti sa ramaneti in teama sau s-o explorati si sa invatati!