“Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as sti ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune ‘te iubesc’ si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.” (Gabriel García Márquez)
Departe de a-mi propune sa fiu romantica, am ales acest citat al lui Gabriel García Márquez deoarece aduce foarte sugestiv in prim plan frustrarea si durerea celui care nu are curajul sa ceara, sa spuna ce are de spus, sa-si exprime dorintele si atunci cand este nevoie, sa spuna “nu”. In acelasi timp subliniaza importanta asertivitatii in viata noastra.
In cultura noastra se spune ca “mai bine mai tarziu decat niciodata”. Din punct de vedere al “trezirii” noastre, este adevarat, dar indraznesc sa afirm ca pentru unele lucruri in viata chiar este prea tarziu. Prin viata noastra trec situatii, persoane, trairi, ocazii pe care le ratam pentru ca nu am avut curajul sa le traim si sa le acceptam in viata noastra, pentru ca nu am stiut sa fim asertivi.
Ne asteptam ca ceilalti sa stie si sa inteleaga nevoile si dorintele noastre. Daca noi ii iubim credem ca suntem la fel de iubiti, daca noi suntem capabili sa daruim credem ca vom primi acelasi lucru in schimb. Distorsionam realitatea imaginandu-ne ca celelalt ar trebui sa stie ceea ce noi stim deja, chiar daca nu i-am spus lucrul respectiv. Ne suparam ca celalalt nu ne-a implinit asteptarile si spunem ca nu mai “corespunde”. Dar oare i-am spus cu adevarat ce ne dorim de la el/ea sau am jucat rolul persoanei minunate care zambeste si zice/face pe placul celuilalt pentru a nu-l supara sau chiar pierde? Daca am facut acest lucru este normal sa suferim atata timp cat nu exista o concordanta intre dorintele noastre si ceea ce traiam. Probabil ca si cel de langa noi a facut acelasi lucru, ne-a mentinut iluzia de frica sa nu piarda ceva (pe noi sau de la noi).
Mintea umana opereaza adesea prin justificare, explicare si intelegere a ceea ce se intampla, implinind astfel nevoia de siguranta. Simplul fapt ca gasim un raspuns adesea acuzator pentru celalalt, ne da senzatia de siguranta. Dar este o siguranta falsa pentru ca nu stim cu adevarat niciodata de ce intre noi si celalalt se creeaza uneori adevarate drame, pana nu intrebam ce simte, pana nu spunem ce simtim. Mai grav este ca acest pattern de a gasi explicatii fara sa intrebam il ducem mai departe in viata noastra, in relatiile viitoare, traind la nesfarsit aceleasi drame si intrebandu-ne de ce ni se intampla noua asta. Raspunsul e simplu. Pentru ca nu am invatat sa fim asertivi!
S-ar putea sa ai totusi inteligenta si curajul sa spui ce ai de spus si totusi sa fii lasat sa traiesti in aceeasi iluzie in continuare, nu ti se spune ca esti pe dinafara decat poate prea tarziu, prea tarziu pentru ceea ce simti, prea tarziu pentru o relatie, prea tarziu ca sa nu suferi. Este un risc care insa e bine de asumat. Sa fi asertiv, sa spui ceea ce simti, ceea ce gandesti, ceea ce-ti doresti, sa spui “nu” atunci cand pentru tine ceva nu este in regula. S-ar putea sa ai surpriza sa indraznesti sa ceri ceva pentru prima data in viata si sa fii intampinat/a cu refuz, cu agresivitate sau poti avea surpriza ca acea persoana sa fuga de langa tine. A cui este vina? Nu exista vina aici. Exista doar pattern-uri, comportamente invatate in incercarea de a fi fericiti. Este firesc ca cel caruia ai curajul sa-i spui “nu”, sau sa-i ceri ceva, sa fuga de tine, pentru simplul fapt ca l-ai obisnuit doar sa dai. Nu stie ce sa faca cu tine atunci cand ceri. In momentul in care devii asertiv/a, totul in jurul tau se va schimba in rau la inceput pentru ca doare, in bine apoi (fiindca acesta este scopul) pentru ca vei indeparta din viata ta persoanele si situatiile care-ti aduc suferinta, care nu corespund nevoilor tale pentru ca sunt doar iluzii.
Asertivitatea nu inseamna un raspuns neaparat pozitiv din partea celuilalt, dar iti da sansa sa iesi din iluzie, sa analizezi ce anume iti doresti cu adevarat pentru viata ta si sa actionezi in acest sens. Asertivitatea iti da sansa de a nu te mai invarti intr-un cerc vicios al frustrarii si al suferintei, iti da sansa de a afla ca uneori nu este locul tau langa o persoana sau intr-o situatie. Te ajuta sa fii o persoana verticala care traieste asa cum vrea si simte s-o faca, nu cum crede ca ar face placere celorlalti.
Ceea ce e bine de schimbat aici este sa nu ne mai raportam la ceilalti atunci cand cautam sa fim fericiti, ci sa cautam fericirea in noi si abia atunci cand o gasim sa ne dorim s-o impartasim cu cei din jur.
Psihoterapia este cea care te ajuta sa inveti asertivitatea daca iti doresti cu adevarat acest lucru. Cu totii avem aceasta capacitate in noi, trebuie doar sa invatam s-o folosim.