Zi de zi suntem influențați de diverse prejudecăți cognitive de care nu suntem conștienți.
Muzica pe care o ascultăm ne influențează părerea despre vinul pe care îl bem, greutatea lingurii influențează cât de cremos găsim iaurtul și evaluarea morală a străinilor depinde de filmul pe care tocmai l-am vizionat.
Mulți numesc această paradigmă a descoperirilor empirice paradigma „toți suntem proști”.
Oamenii de știință și academicienii ne oferă în general explicații raționale și logice. Așa că se pot simți amenințați de acest potop de dovezi ale iraționalității noastre. Și se simt.
Însă, chiar și ”experții” sunt foarte ușor păcăliți să facă cele mai elementare greșeli cu privire la probabilitate. De exemplu experții în vin greșesc de obicei când nu ghicesc că vinului alb i s-a adăgat colorant inodor ca să devină vin roșu.
În loc să ne pregătim să eșuăm tot timpul, am putea să luăm ca punct de bază configurația noastră mentală plină de emoții, irațională și simplificatoare. Și doar în acele momente rare și excepționale reușim să ne depășim ”prostia” și să dobândim adevărata raționalitate.
”Prostia umană”/tendința către eroare este un subiect complex, complicat și controversat. Să poți discuta despre subiectul ”prostiei” în mod corect este întotdeauna o sarcină epuizantă. Deloc surprinzător, riscul de a jigni oamenii este mare, precum și posibilitatea de a fi înțeles greșit. Acesta este motivul pentru care este atât de important să ne bazăm pe studii care să ne prezinte funcționalitatea logică a tendinței către eroare, într-un mod acceptabil și utilizabil spre transformare.
Psihologii au arătat că noi, oamenii suntem slabi judecători ai propriilor abilități, de la simțul umorului, până la gramatică. În plus, cei mai ”răi” cu judecata de sine, sunt și cei mai asprii judecători cu cei din jur.
Ești destul de inteligent tot timpul, nu? Bineînțeles că ești, la fel ca noi toți!
Dar nu ar fi groaznic dacă ne-am înșela? Psihologii au arătat că avem mai multe șanse să fim orbi față de propriile eșecuri decât ne dăm seama. Acest lucru ar putea explica de ce unii oameni incompetenți sunt atât de enervanți când nu văd unde au dat greș. De asemenea, persoanele incompetente (într-un domeniu specific) injectează o doză sănătoasă de umilință în propriul nostru respect de sine și, mai ales, injectează în noi o bună doză de îndoială față de ceea ce am considerat inițial bun, util, de bun simț. Aceștia ne pot îndepărta de la ceea ce numim în mod natural ”ascultarea instinctului”.
Din ce motiv facem toți ”prostii” ?
Oricât de de inteligenți suntem, inevitabil facem măcar 1 dată în viață ceva ce regretăm mai târziu.
Într-un articol scris în “Scientific American” din 2016, psihologul Ellen Hendriksen a oferit o explicație legată de motivele pentru care facem lucruri stupide.
1. În primul rând, oamenii experimentează două tipuri de plăcere:
a. plăcerea derivată din satisfacție: a te bucura de o mâncare bună, a termina un antrenament greu sau a îndeplini o sarcină semnificativă;
b. fiorul urmăririi: urmărirea unui lucru, unei senzații, entuziasm sau anticipare. A doua formă de plăcere atinge sistemul dopaminei din creier, ceea ce determină oamenii să urmeze un comportament compulsiv care duce adesea la regret.
2. În al doilea rând, trăim într-o societate în care privarea și suprimarea plăcerii sunt comune. Vrem să scăpăm de câteva kilograme, așa că ne lipsim de zahăr și suprimăm îndemnurile rezultate. Sau poate este cofeina, sau carnea. Acest lucru funcționează pentru un timp, apoi acele îndemnuri se transformă în obsesii și revin cu ”răzbunare”. În funcție de ceea ce suprimați, asta poate duce la niște decizii foarte proaste (adică nepotrivite).
3. În al treilea rând, ne confruntăm cu ceea ce Hendriksen numește efectul “Ce naiba?”. Facem ceva – chiar și minor – care sparge barajul inhibiției. Faci excepție și mănânci o bucată de tort de ziua de naștere a cuiva la serviciu. Sari peste ziua în care mergi la sală. Amâni azi să lucrezi la proiectul început. Efectul deschide ”robinetul” excepțiilor, riscă să devină obicei și apare eroarea (rezultat nedorit!).
Nu suntem imuni la ”prostie”! Oamenii pe care îi considerăm în mod normal că sunt destul de inteligenți și raționali sunt adesea mai susceptibili să ia decizii stupide. Acest lucru nu se datorează ”prostiei” ascunse, ignoranței sau chiar apatiei. De fapt, este chiar opusul. Propriul lor succes îi seduce adesea să facă lucruri stupide, să facă alegeri proaste/nepotrivite. Este bine să fii cea mai inteligentă persoană din cameră... însă de aici pot începe problemele.
Cauze ale acțiunilor ”stupide” pe care le facem:
- Distragerea atenției. Acest lucru provoacă cel mai scăzut grad de eroare umană. Distracția îi face pe oameni să rateze obiectivele din cauza lipsei de concentrare. Neacordarea atenției sau nealocarea resurselor suficiente duce la frustrare și pierdere de timp. Persoanele distrase tind să nu cheltuiască cantitatea potrivită de energie și concentrare în timp ce îndeplinesc sarcini relevante. Așadar, se comportă prost (a se citii nepotrivit!) pentru că se luptă să atingă obiective pe care nu sunt cu adevărat dispuși să le atingă.
- Lipsa de control. Acest lucru duce la gradul mediu de eroare umană. Lipsa de control este tipică persoanelor impulsive. A nu avea autocontrol înseamnă a fi victima evenimentelor, acționând irațional prin urmare. Oamenii lipsiți de autocontrol se comportă prostește pentru că sunt înclinați să acționeze impulsiv, fără raționalitate.
- Ignoranța și excesul de încredere. Aceasta duce la cel mai înalt și mai periculos grad de eroare umană. Ignoranța și excesul de încredere îi determină pe oameni să își asume riscuri. Asta, deși nu au cunoștințele sau abilitățile necesare pentru a gestiona și a face față posibilelor consecințe dezastruoase, în cele din urmă alții trebuind să plătească pentru problemele cauzate de acești oameni. Oamenii ignoranți se comportă prostește, în consecință, de pe urma acțiunilor lor nu beneficiază nici ei înșiși, nici societatea.
- Nevoia de a avea dreptate. Mulți oameni inteligenți fac alegeri stupide pentru că au nevoie și vor să aibă întotdeauna dreptate. Se identifică ca fiind aceia care au întotdeauna răspunsurile corecte și cele mai bune soluții. Orice mai puțin ar fi greșit. Și ei nu pot greși!
- Nerăbdarea. Când ești obișnuit să ai mereu dreptate, ai tendința de a nu avea prea multă răbdare cu cei din jur. Ești ușor distras, nu acorzi timpul necesar pentru a întelege și o altă perspectivă, nevoie, nu acorzi timp pentru negociere și găsirea celei mai bune soluții.
- Hiperfocalizarea. Concentrarea este un lucru bun, dar fi ”prea concentrat” poate duce la probleme. “A nu vedea pădurea de copaci” este un idiom clasic pentru hiperfocusul de care suferă mulți oameni inteligenți. Te concentrezi atât de mult pe detalii, încât pierzi din vedere imaginea de ansamblu. Nu reușești să observi toate aspectele și faci greșeli stupide.
- Așteptări prea mari (nerealiste). Oamenii inteligenți tind să fie, de asemenea, persoane cu performanțe ridicate. Sunt obișnuiți să opereze la un nivel superior și au așteptări corespunzătoare despre ei înșiși (și uneori despre alții). Atunci când sunt combinate cu cele trei anterioare, așteptările ridicate pot transforma un mediu de lucru sănătos într-unul toxic în foarte scurt timp. Și alegerile nepotrivite încep să pară cele ușoare și cu sens.
- Necunoașterea. Persoanele foarte inteligente par adesea ca fiind distante sau deconectate. Unele dintre aceste stări pot fi atribuite hiperfocalizării, dar la fel de des întâlnit este un indiciu al lipsei de inteligență emoțională (EQ). Lipsa dezvoltării sociale, a empatiei, poate duce la decizii care îi afectează negativ pe alții. Acest lucru se va intoarce inevitabil împotriva celui inteligent mental (IQ).
Concluzii
În cele din urmă, putem fi cea mai inteligentă (IQ) persoană din cameră și totuși să ”reușim” cele mai stupide erori. Singurele ”remedii” sunt: o doză sănătoasă de conștientizare de sine, de acceptare, de ”haz de necaz”, de flexibilitate, de disponibilitate pentru ascultare activă și negociere.
După cum am observat, puterea distructivă a ”prostiei” este inerentă, iar contracararea potențialului de eroare umană la nivel de societate este probabil o realizare utopică. Pe de altă parte, acțiunea individuală spre a ne îmbunătăți noi înșine, poate fi soluția.
Cum ne putem îmbunătăți? Conștientizând capcanele celor 8 motive de mai sus și, cel mai concis mod de a face asta, este să lucrăm cu noi înșine, ați zice probabil la inteligența mentală, dar nu, exact la inteligența emoțională (EQ)!