In orice religie, de oriunde ai apuca observarea ei, este vorba despre iubire. Iubire care este masurata, cantarita, analizata si filosofata uneori mult prea mult de catre mintea umana.
Iubirea este un sentiment, o traire, o floare sadita prin conceptie in pamantul roditor al sufletului nostru si de care avem datoria sa ne ocupam pentru a o creste catre bogatia si bucuria infloririi. Iar un asemenea dar nu poate fi supus unei masuratori sau analize mentale reci.
Ce determina declansarea acestui tip de analiza?
Pe scurt, frica! Si, din aceasta perspectiva, putem evidentia 2 tipuri de frici: exterioare si interioare.
1. Cea exterioara este una insuflata intentionat pentru controlul maselor, al "prostimii", lucru care in toate epocile s-a dovedit un "rau" necesar de cele mai multe ori. Din ce motiv? Deoarece, inca sunt mult mai putine persoane care decid sa faca ceva bun si constructiv cu libertatea de gandire si simtire si care sa evite (constient si intentionat) tentatia exercitarii abuzive a puterii pe care ne-o da sentimentul ca suntem fiinte libere in mod natural.
Si pentru ca, inca isi pun amprenta cutumele educatiei, respectiv ceea ce generatiile anterioare te invata asa cum au fost invatate si ele: sa te feresti din principiu, sa fii mai mult in preventie, sa fii cu frica de parinti, de autoritate, de Dumnezeu. Si pe care tu ii crezi, pentru ca "au experienta".
2. Frica ce vine din interior este cea experimentata prin observarea modelului celor din jur, prin primirea educatiei intentionate in acest sens, prin accesul la informatiile legate de controlul maselor si prin experientele personale in care am simtit un deranj de orice tip. Si toate acestea, prin repetitie, devin convingeri si mod de viata si ajung sa ne directioneze din interior.
De unde incepem cu lectia iubirii?
Iubirea incepe cu iubirea de sine (si nu, nu este egoism!), in sensul respectarii darurilor cu care am fost inzestrati (vezi Pilda talantilor din Predica de pe munte a lui Iisus Hristos), al respectului fata de corpul nostru (vehiculul sufletului in aceasta lume), al respectului fata de sanatatea noastra fizica, mentala, psihica si emotionala. Caci, cum altfel poti fi de ajutor celor din jur si cum altfel poti darui, daca nici pentru tine nu stii si nu ai din ce?
Iubirea continua cu detasarea de frica, pentru ca e mai greu, daca nu imposibil, sa poti iubi ceva/pe cineva care te sperie. Mai precis, este important sa ne detasam de frica de autoritate, pentru ca nu este nimeni "mai autoritate" decat altcineva. Suntem cu totii doar pioni in aceasta lume si jucam unii fata de altii doar niste roluri care ne ajuta sa invatam si sa evoluam.
In aceeasi ordine de idei, este important sa ne detasam de ideea de autoritate divina, deoarece Dumnezeu nu este nici seful nostru, nici calaul nostru si nici sluga noastra care ne implineste dorintele. Dumnezeu este IN relatie directa cu noi, nu autoritate ci ghid, nu pedepsitor ci model de iertare, acceptare si iubire si nu are nicio datorie fata de noi sa ne implineasca toate scenariile noastre mentale, ci este langa noi cu rabdare sa crestem in ritmul nostru, nu pentru el, ci prin El.
Poveste
de Ademar Barros
Am avut un vis în noaptea de Crăciun.
Mergeam pe o plajă, iar Dumnezeu pășea alături de mine,
Pașii ni se imprimau pe nisip, lăsând o urmă dublă:
Una era a mea, cealaltă a Lui.
Atunci mi-a trecut prin minte ideea că fiecare din pașii noștri
Reprezentau o zi din viața mea...
M-am oprit ca să privesc în urmă
Și am revăzut toți pașii care se pierdeau în depărtare.
Dar am observat că în unele locuri, în loc de două urme,
Nu mai era decât una singură...
Am revăzut filmul vieții mele...
Ce surpriză!
Locurile în care nu se vedea decât o singură urmă
Corespundeau cu zilele cele mai întunecate ale existenței mele:
Zile de neliniște și de rea-voință,
Zile de egoism sau de proastă dispoziție,
Zile de încercări și de îndoială,
Zile de nesuportat,
Zile în care eu fusesem de nesuportat...
Și atunci, întorcându-mă spre Domnul, am îndrăznit să-i reproșez:
"Totuși ne-ai promis că vei fi cu noi în toate zilele!
De ce nu ți-ai ținut promisiunea?
De ce m-ai lăsat singur în cele mai grele momente din viață,
În zilele când aveam cea mai mare nevoie de Tine?..."
Dar Domnul mi-a răspuns:
"Dragul meu,
Zilele pentru care n-ai văzut decât o singură urmă de pași pe nisip
Sunt zilele în care te-am purtat pe brațe..."