Ascetul avea un ucenic cu care se purta foarte aspru. Intr-o zi si-a trimis ucenicul la targ pentru oarecari treburi. Targul era destul de departe, asa ca ascetul i-a spus tanarului sa nu zaboveasca pe drum.
Ucenicul a plecat la drum, a ajuns la targ si dupa ce a rezolvat lucrurile pentru care venise, a plecat indarat.
Multumit de treaba facuta si cuprins de osteneala drumului, la intoarcere a facut un popas langa un izvor, la poalele muntelui, sub o coasta. Acolo intinzandu-se pe iarba, a adormit.
In acest timp, ascetul, care medita in pestera, a avut o vedenie ingrozitoare. Si-a vazut ucenicul mort, intins pe iarba langa un izvor, cu capul sfaramat. Si atunci, cu ardoare, a inceput sa se roage la Dumnezeu sa-l apere pe ucenicul sau de primejdia in care simtea ca se gaseste.
In acest timp, ucenicul, dormind, a avut un vis. In vis, i-a aparut chipul invatatorului sau, care, maniat, i-a spus: «Ce ti-am spus cand te-am trimis la targ? Nu ti-am zis sa nu zabovesti?».
Inspaimantat de furia neasteptata a invatatorului sau, ucenicul a sarit din somn, trezindu-se. Si, cum s-a trezit, a auzit un uruit grozav de pietre si a vazut cum deasupra lui, pe coasta muntelui, se pravaleau bolovani uriasi.
Tanarul a luat-o la goana scapand de la a fi strivit de viu; ajuns la pestera unde sedea invatatorul sau, s-a plecat la picioarele lui, si, cu suflarea taiata, i-a povestit cele ce era sa pateasca cerandu-si iertare si multumindu-i ca i-a salvat viata.
Sursa: http://www.tititudorancea.com/